text Poezii crestine

Minunata Naștere

de Puchea Dorel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puchea Dorel
25 decembrie 2004


Demult, demult, aşa spune Cuvântul,
Pe-ndepărtate plaiuri şi pământuri
Văzând Cerescul Tată cum pământul
E străbătut de păcătoase gânduri,

Văzând păcatul cum se înălţase
Şi lumea plină de nelegiuire
Din milă pentru lumea ce-o crease
A dat pe Fiul Său drept Mântuire.

Dar iată cum a fost minunea dată:
Un înger sfânt intră-n cetate,
Şi-n Nazaretul Galileii, iată,
I-a spus Mariei binecuvântate:

„O, plecăciune eu îţi fac, Marie,
Căci fost-ai astăzi binecuvântată
Şi mare har ţi s-a făcut azi ţie
Să ai un Fiu de la Cerescul Tată! ”

Atunci s-a tulburat profund Maria
Şi se-ntreba ce pot să însemneze
Cuvintele, urarea bucuria
Ce inima-i făcură să vibreze.

„Marie, nu te teme nicio clipă,
Căci astăzi căpătat-ai îndurare
Şi Domnul te-a luat pe-a Sa aripă
Să-ţi împlineşti deplin a ta chemare.

De astăzi tu vei fi însărcinată
Şi-L vei purta pe Fiul din vecie,
Unul Născut din dragoste curată,
Un Fiu de Dumnezeu din veşnicie.

Îl vei numi Isus, Mântuitorul
Şi va fi Fiul Celui Prea Sfinţit,
Va cârmui cu dragoste poporul
Ca mare Împărat fără sfârşit.

Când Duhul Sfânt va pogorî spre tine
Puterea Domnului te va umbri,
Iar Pruncul ce puterea o deţine
Eternul Fiu de Dumnezeu va fi. ”

Gavril mai povesti cum zămislise
Elisabeta, ruda ei de sânge. . .
Deja a şasea lună împlinise
Şi simte copilaşul cum împinge.

Sosi şi ziua binecuvântată
În care Pruncul a venit pe lume
În ieslea cea săracă, dar curată
Din Betleemul cel uitat de lume.

Născut în sărăcie şi durere,
În cel mai simplu mod ce-i cu putinţă,
Fără palate, fără de avere,
Sosit pe lume-n crudă suferinţă

El a venit să ia asupră-I moartea
Şi să se facă jertfă pentru vină,
Să fie către mântuire poarta
Prin care viaţa veşnică să vină.

Trei magi din răsărit la El veniră
Cu smirnă, cu tămâie şi cu aur,
ʼNaintea ieslei sacre se opriră
Sub calda răsuflare-a unui taur.

Cei trei păstori la iesle-apoi veniră
Călăuziţi fiind de-un înger sfânt;
Ajunşi la iesle, iată, se opriră
Şi se-nchinară până la pământ.

Azi vin la Tine, Doamne, să se-nchine
Creştinii mântuiţi prin harul Tău
La ieslea Ta durerea să-şi aline
În casa Ta pe veci feriţi de rău.

Mă simt în siguranţă-n sfânta-Ţi casă
Ştiind că locul mi l-ai pregătit,
Iar de păcat mă bucur că nu-mi pasă,
Căci sunt pe veci salvat şi mântuit.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise