Se scurge-n grabă-a timpului Clepsidră

Se scurge-n grabă-a timpului Clepsidră

Se scurge-n grabă-a timpului clepsidră
Şi se pare, că un glas din cer zoreşte,
Ca s-ajungă punctul zero pe marcajul
Istoriei pământului, ce-mbătrâneşte -
Spunând, că soarta lui i se sfârşeşte!

Din adâncimi misterioase, dă semnale
Că el trece, prin majore transformări,
Că intervenţiile omului îl deranjează
Prin multiple experienţe-n constatări,
Spre-a descoperi noi piste de orientări.

Neanunţatele seisme de pe mapapond
Ce răscolesc prin trepidaţie pământul,
Când într-o parte, când în alta, anunţă,
Că Dumnezeu, Îşi împlineşte Cuvântul
Şi că prin semne, El Îşi ţine legământul.

Omul, devenit modern în mersul vieţii
Stăruie-n tendinţa ca din calculele sale,
Să-L scoată pe Dumnezeu, Creatorul,
Şi astfel, prin ştiinţa-i, a pornit la vale
Nu mai ţine cont, de-avertizările Sale!

Dar când necredinţa-şi va ajunge ţinta
Cum că Dumnezeu nu e decât un mit...
Când puterile-ntunericului vor domina
Conştiinţa, că viaţa nu va avea sfârşit...
Atunci, ca la potop, totul va fi nimicit.

Acumi e timpul, să privim în cercetare
Dacă semnele cele din cer şi pe pământ
Ar putea ca să ne fie, motivaţie destulă,
Pentru a-nţelege, cele scrise în Cuvânt,
Aluzie la mântuirea, prin harul cel Sfânt.

Flavius Laurian Duverna
07 octombrie 2013