"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 26"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Apar din nou zifiții cu ofertele lor de trădare. Fără să-și facă probleme cu privire la nedreptatea împăratului sau cu privire la harul pe care l-a arătat David față de el, ei s-au îndreptat spre acela de la care sperau să obțină avantaje și a cărui supărare le putea face rău. Un asemenea dispreț față de persoana și caracterul lui David poate fi și mai groaznic decât violența grosolană a lui Nabal. Zifiții sunt o imagine fidelă a lumii creștine din zilele noastre: par să Îl primească pe Hristos, dar, de fapt, Îl trădează. Acelor oameni Isus nu le poate da avantajele după care poftesc ei și atunci ei se îndreptă spre vrăjmaș pentru a le căpăta „tăgăduindu-L şi pe Stăpânul care i-a cumpărat“ ( 2:1 ). 

Saul a uitat complet harul care l-a cruțat în peștera din En-Ghedi, a uitat și propriile lui cuvinte de pocăință și jurământul generos pe care i-l făcuse lui David că avea să-i cruțe sămânța. Vechea lui ură a renăscut și o propunere a zifiților a fost îndeajuns pentru a ațâța focul care mocnea în el. Dușmănia față de Hristos poate să dormiteze în omul natural, dar cum vine o ocazie care o trezește se vede că nimic nu s-a schimbat în inima păcătosului și că este ca întotdeauna deznădăjduit de rău.

David a trimis spioni și a fost avertizat de toate în timp ce Saul îl tot căuta. Vine o vreme când, pentru credincios, nici un pic de încredere față de vrăjmași nu mai are rost, când trebuie să fim în gardă și să nu ne destăinuim secretele care vor fi folosite împotriva noastră. Noi nu suntem în necunoștință de planurile lor, iar Cuvântul care ne recomandă să fim „nevinovați ca porumbeii“ ne îndeamnă să fim, în același timp, „înțelepți ca șerpii“. Aceasta este ceea ce îl caracterizează aici pe David și ceea ce-L caracteriza și pe Domnul când L-au întrebat dacă trebuiau să plătească tribut Cezarului.

Dar, atunci când este vorba de a avea încredere în Dumnezeu, la David dispare orice urmă de prudență: el a înaintat cu îndrăzneală, lumea ar spune cu nesăbuință, singur împreună cu Abișai în mijlocul a trei mii de adversari și a mers fără teamă î căutarea vrăjmașului. Credința care se hrănește cu dificultăți crește odată cu ele. Dealul Hachila, unde David a ieșit înaintea lui Saul arată este martor pentru o și mai mare credință decât peștera din En-Ghedi, unde, din neatenție, Saul a ajuns în mâinile lui David. Dar, indiferent care ar fi împrejurările în care este angajată credința, ea este condusă de aceleași principii. Deși era în ajunul judecății, pentru David Saul rămânea unsul lui Yahve atâta timp cât Dumnezeu nu a dat ultimul semnal. Să fi acționat față de el altfel decât în har ar fi fost pentru David o și mai gravă negare a caracterului său după ce în peștera din En-Ghedi primise aprobarea lui Yahve. Abișai, tovarășul lui, fără să-și dea seama, probabil datorită afecțiunii față de stăpânul lui, i-a întins o cursă: știind că David nu s-ar răzbuna singur, s-a oferit să îl răzbune el (v. 8). Dacă ar fi făcut așa, atunci caracterul de har al împăratului respins ar fi fost compromis complet. Acesta este unul din principalele scopuri ale lui Satan față de credincioși: dacă poate să ne determine să ne luăm în propriile mâini interesele noastre, să ne răzbunăm singuri, să ne revendicăm drepturile în lume, atunci negăm că avem toată încrederea numai în Dumnezeu. David a fost în pericol să abandoneze acest principiu în afacerea cu Nabal, dar a învățat o lecție și Dumnezeu i-a întărit inima și nu a trebuit să-l mustre. „Nu-l omorî,“ i-a spus el lui Abișai, „pentru că cine-şi poate întinde mâna împotriva unsului Domnului şi să fie fără vină?“ (v. 9). Acest principiu l-a urmat până și după moartea lui Saul, când a pus să fie ucis cel care s-a pretins a fi ucigașul împăratului: „Cum nu te-ai temut să-ţi întinzi mâna ca să omori pe unsul lui Yahve?“ (2. Sam 1:14 ) Astfel, până la ultima suflare, Saul, ca uns al lui Yahve, a rămas inviolabil pentru David.

Deseori noi eșuăm acolo unde David a triumfat. În fața nedreptății persistente a oamenilor, după ce o dată sau de două ori am arătat har ni se pare că a fost îndeajuns și că avem dreptul să protestăm și să ne opunem nedreptății. Dacă suntem cu Dumnezeu vom învăța destul de repede că protestând ne abatem de la calea Lui și dacă lucrăm altfel vom ajunge repede prada lui Satan.

Somnul profund trimis de Yahve asupra lui Saul și asupra întregii tabere putea face loc gândului că era cazul să profite de un asemenea moment. Dar nu era așa, ci Dumnezeu a trimis acel somn pentru a-l scăpa pe preaiubitul lui și nu pentru a-i da ocazia să se răzbune, pentru a-l salva în vederea lucrării harului pe care îl chemase să o facă față de Saul. Lui David îi era dat să arate har, iar judecata era rezervată pentru Yahve. Dar David a luat un semn, cum făcuse și când fusese în peșteră: lancea și ulciorul cu apă fiind dovezile cu privire la ceea ce se întâmplase. Arma pe care Saul a căutat să o folosească în mai multe rânduri împotriva lui a ajuns în mâinile lui David. Avea el să se folosească de ea împotriva unsului lui Yahve , cum se folosise altădată de sabia lui Goliat împotriva vrăjmașului lui Israel? Nicidecum! Lui David i-a fost îndeajuns să-i ia lui Saul instrumentul de care s-a folosit pentru a-i face rău pentru a-i arăta împăratului că el cunoaște bine armele lui și că acestea nu au nici o putere împotriva lui.

David s-a depărtat de Saul, care dormea, și a stat la „o mare depărtare“ (v. 13). Dacă ar fi lucrat altfel ar fi arătat o încredere oarbă în om. În anumite momente lumea trebuie să vadă marea distanță care o separă de copiii lui Dumnezeu. Aceștia, dacă nu se depărtează complet de lume își fac iluzii cu privire la starea ei. Adresându-i-se lui Abner (v. 13-16), nu fără ironie, arată că un copil al lui Dumnezeu are mai mult interes și mai multă bunăvoință față de lume decât cei care pretind să o susțină sau să o apere.

Apoi (v. 17-20) Saul a fost somat să-i răspundă celui pe care-l urmărea ca pe o potârniche pe munți: „Pentru ce?“ „Ce am făcut?“ Aceste întrebări nu au primit nici un răspuns. Orice gură rămâne închisă față de aceste întrebări. Dacă Yahve l-a stârnit pe Saul împotriva lui David, de ce l-a scăpat El pe David din mâna lui? Dacă din cauza oamenilor, blestemați să fie ei, cei care l-au alungat pe David in moștenirea lui și îl consideră pe el, unsul lui Yahve, ca pe un idolatru - așa cum mai târziu Isus era socotit că era asociat cu demonii. Acel păcat nu le va fi iertat.
Dar ceea ce a cerut David a fost ca sângele lui să nu fie vărsat pe pământ departe de fața lui Yahve (v. 20), căruia el Îi slujește, și ca moartea lui să fie rânduită de El chiar în locul de unde împăratul lui Israel a căutat să îl alunge. Ca și Isus mai târziu, David trebuia să sufere în Iuda. De aceea îl trimisese Yahve (v. 22:5), iar dacă trebuia să moară pentru a-L glorifica pe Domnul, atunci acolo trebuia să moară.

„Am păcătuit ... Iată, am lucrat nebuneşte şi am greşit foarte mult“ (v. 21). De câte ori nu recunoscuse deja aceasta! Aceasta nu a schimbat deloc căile lui! Deseori ne lăsăm înșelați de aparențe când este vorba să apreciem starea unui suflet. David nu s-a înșelat. El s-a încrezut numai în Dumnezeu și deloc în sentimentele lui Saul. El îi dă înapoi armele, știind că Saul nu îi putea face nimic fără voia lui Dumnezeu. Viața împăratului a fost prețioasă înaintea lui David, dar acesta din urmă nu a crezut că viața lui este scumpă pentru Saul. „Şi, iată, după cum viaţa tab a fost scumpă astăzi în ochii mei, tot aşa viaţa mea să fie scumpă în ochii Domnului şi să mă scape din orice strâmtorare“ (v. 24). El contează pe Yahve. Viața lui David, un purice, o potârniche pe munți, este de mare preț în ochii Celui care l-a ales, l-a chemat și l-a păzit ca pe lumina ochilor lui. Dumnezeu se glorifică astfel în cei slabi și mici.

Ce valoare poate avea binecuvântarea lui Saul? Cel care le spusese zifiților: „Binecuvântați să fiți voi de Yahve“ (23:21) i-a spus lui David: „Binecuvântat să fii tu, fiul meu, David“ (v. 25). Cel care a spus: „l-ai ales pe fiul lui Isai spre rușinea ta“ (20:30) a putut spune: „tu vei fi viteaz și vei învinge negreșit“ (v. 25). Este Saul printre profeți? Aceste cuvinte nu au mai multă valoare în ochii lui David decât în ochii lui Yahve. David s-a mulțumit cu aprobarea și cu promisiunile Dumnezeului său și acestea i-au fost suficiente.

sursa: https://comori.org/