text Poezii crestine

Cele patru făpturi vi

de Alex Prodan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Cele patru făpturi vi pe care le-ai creat,
Strigă una la alta neîncetat
Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeul ce-l mare,
Care este, care vine de dincolo de soare.

Una seamănă cu un leu,
Care stă înaintea tronului Tău
Și răcnește cu putere tare,
Strigând Sfânt este Domnul Dumnezeul ce-l mare.

Alta stă la dreapta Ta,
Și are un chip de om după înfățișarea Ta
Și când cele șase aripi le deschie pentru a-ți aduce slavă,
Vâjitul lor e mai piternic ca niciodată.

Alta stă la stânga Ta,
Și seamănă cu un vultur mare înaintea Ta
Și când răcnește cu glasul ei ce-l mare,
Cerul întreg îți aduce osanale.

Iar altă făptură minunată,
Stă într-e cele trei pe care le-ai creat odată
Și seamănă cu un bou minunat,
Aducând cu celelelte slavă neîncetat.

Acestea sunt făpturile pe care le-ai creat,
Și strigă una la alta neîncetat
Mare este sfințenia Ta,
Ce o lași peste om acuma.

Pe fiecare le-ai creat,
Și înaintea tronului le-ai așezat
Să îți arăți puterea Ta ce-a mare,
În fiecare făptură în parte.

Dacă, aceste făpturi le-ai creat
Pentru a-ți aduce slavă neîncetat
O, cât de mare este puterea Ta
Cu care conduci lumea.

De aceia Domnul meu ce-l minunat,
Îți mulțumim pentru căci o parte din cer ne-ai arătat
Îți mulțumim căci ne-ai descoperit vedenia ce-a minunată,
Cu făpturile ce Ție îți aduc slavă.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Epistola a doua a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei În cea de-a doua epistolă a lui Petru (şi trebuie să fiu scurt din cauza orei înaintate, şi pot fi scurt deoarece când vom studia Iuda vom stărui mai mult şi asup...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"A doua epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   IntroducereÎn a doua sa epistolă, apostolul Petru, condus de Duhul lui Dumnezeu, prezice într-un limbaj foarte si...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Prima Epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   Epistola întâi a lui Petru este adresată creştinilor aleşi din naţiunea iudaică. Ea dezvoltă patru subiecte princ...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întâia epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   Epistolele lui Petru sunt adresate celor aleşi dintre evreii din zilele lui, bineînţeles celor care cred în Domnul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Hamilton Smith   Introducere - Capitolul 1:1Scriitorul epistolei se intitulează „rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos”. Totul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   Cititorul care trece la a studia epistola lui Iacov după epistolele lui Pavel constată o schimbare bruscă, semnifi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iacov. A răbda ispita şi a intra în ispită"
Categorie:  Cartile Bibliei  Iacov 1:2,12 ; Matei 26:41Există în mod evident o diferenţă imensă între „a trece prin ispită”, sau „a răbda ispita” (Iacov 1:2,12 ) pe de o parte, şi „a in...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Evrei"
Categorie:  Cartile Bibliei IntroducerePentru a înţelege semnificaţia învăţăturii acestei epistole va trebui să ne amintim despre caracterul acestui sistem religios de care erau legaţi credi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Filimon"
Categorie:  Cartile Bibliei  sau Dragostea în exerciţiu în viaţa zilnică de H. RossierOcupându-ne ultima oară de Epistola lui Iuda (*), am văzut că, din toate epistolele Noului Testamen...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Tit"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereF. B. Hole   Există o asemănare foarte strânsă între prima Epistolă către Timotei şi Epistola către Tit; atât de mare este asemăna...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise