text Poezii crestine

Hristos, a înviat din morți !

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Hristos, a înviat din morți!


Femeile, încet mergeau
Și meditau la Domnul lor,
Sa intre la El, se gândeau
Și apoi, totul va fi usor

Miresmele le-au pregătit
Sa frece trupul fără viață
Îndurerate au venit
Voiau să vadă a Lui față

Brăzdată de dureri amare
Căci cuie în mâini I-au bătut
Știau că suferă, că-L doare,
Dar toate astăzi, au trecut

El sus pe cruce a zăcut
Însângerat, plin de durere,
Întreaga lume l-a văzut
Era slăbit, n-avea putere,

Au văzut sânge, șiroind
Și au vărsat lacrimi amare
Pe Domnul lor spre cer privind
Cerând Tatălui, îndurare

În chinuri grele l-au văzut
Mulțimea care l-a hulit,
Părea străin, necunoscut,
Cu toții, moartea I-au dorit

Un gând aveau, să-L pregătească
Pe Domnul lor cel preaiubit
Și își doreau să reușească
Să nu plece cum au venit

Căci piatra grea-L acoperea
Nimeni, acol, să nu pătrundă
Dar, poate se vor descurca
La El, să poată să ajungă

Dar, s-au mirat de ce-au văzut
Căci piatra grea, era urnită,
Au cercetat și n-au crezut
Privirea lor, era uimită

Doar doi bărbați, aici stăteau,
Scăldați cu totul în lumină
Le-au întrebat, ce căutau,
De ce au dorit, acol, sa vină?

Căci printre morți, nu e Isus,
El este sus, a înviat,
Bărbații aceia, așa le-au spus
Iar ele, s-au înfricoșat

-Pe Domnul nostru-L căutăm,
Cu glasuri blânde au rostit,
Al Lui trup, să-L îmbălsămăm
Să fie și El, pregătit

De spaimă, apoi, s-au aplecat
Au stat cu fața la pământ,
Răspunsul lor l-au așteptat
Dar, nici nu le-a trecut prin gând

Că aveau să audă răspicat
Că printre morți, să nu mai cate
Căci Domnul lor, a înviat
Acum e sus, este departe,

Și îngerii le-au amintit
De tot ce le-a vorbit Isus,
Tot ce le-a spus, s-a împlinit
Prin jertfă, moartea a răpus.

Femeile s-au bucurat
Slavă I-au dat Lui Dumnezeu,
Isus Hristos a înviat!
Tot asta, repetau mereu,

La toți pe drum, le-au povestit
Această veste minunată
S-au bucurat și s-au uimit,
Nu le venea deloc, să creadă

Apostolii, erau gândiți
Să fie oare adevărat?
Și se priveau tăcând, uimiți,
Petru, pe gânduri, n-a mai stat,

El, țintă la mormânt s-a dus
Să vadă ce s-a întâmplat?
Dacă e drept, tot ce au spus
Femeile, ce au plecat?

Tot era drept, acum credeau,
Mormântul gol, era deschis,
Doar feșe pe jos, se vedeau
Hristosul, moartea, a învins!

Hristos, din morți a înviat!
Strigau cu toți cu bucurie,
E viu, mai viu ca niciodat
Stăpân, pe-a Lui, Împărăție!

Amin


Câmpia-Turzii, 11.04. 2015

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise