text Poezii crestine

Rugăciune

de Emilia Dana Dinescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Doamne, Tu ne-ai creat pe fiecare-n parte
Și ne cunoști; ne-ai scris în marea Carte
Ne pregătești s-avem un loc, acasă
Dar lumea ne atrage, nu ne lasă.
De aceea, Doamne vin c-o rugăciune
O rugăciune Doamne, pe care n-o pot spune
Căci vorbe nu-mi găsesc dar inima mi-o știi
Ajută-mă să cred, căci știu ca-i să revii
Te rog, să pui credință, speranță și un nou țel
În pieptu-mi ce se zbate; oh, Doamne nu mă înșel
Tu ești divin și asemeni ca Tine tre' să fim
Dar noi suntem lumești și nu ne pocăim.
Te rog, Doamne, m-ajută să fac doar voia Ta
Să îndrept tot ce greșit-am; să fiu precum vrei Tu
Te rog, m-ajută Doamne, ca viața ce o port
Să o accept ca dar, căci Doamne, nu mai pot.
Tu ai fost plin de milă și mult m-ai ocrotit
Din prima clipă, Doamne pe mine m-ai iubit
De aceea, Doamne șterge și uită al meu păcat
Căci ai promis, Părinte și știu că m-ai iertat,
Ajută-mă, o, Tată ca veșnic să-ți slujesc
Și orice ar fi, pe Tine mereu să te iubesc.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise