text Poezii crestine

Nu ai menționat trecutul

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Nu ai menționat trecutul rușinos
Ci m-ai primit, Isuse, cu brațele deschise
De toți eram numit un mare păcătos
Tu mi-ai schimbat în zel utopicele vise.

Nu cu vorbe grele m-ai întâmpinat
Ci-au fost nespus de gingașe cuvinte
Mi-ai spus că nu pentru glie sunt chemat
Ci pentru-a locui în veșnice incinte.

Ce-a fost înainte mi-ai spus că e-ngropat
Să pot privi spre Ceru-n sărbătoare
Din grota nopții-adânci m-ai ridicat
Oferindu-mi ce-i mai valoros: IERTARE.

Nou stil de trai în viață mi-a pătruns
Să pot vedea ce-i dincolo de moarte
A ieșit la lumină tot ce-a fost ascuns
Nicicând de Tine nu mă voi desparte.

“Ce-a fost a fost”- mi-ai spus încă odată
Și-am înțeles că e favoare și e har
Ființa-mi cu daruri fost-a inundată
Nu cu halucinații din lumea de coșmar.

O, ce frumoase-s părtășiile cu Tine
Și cu acei ce Te urmează-n mod constant
Prezența Ta mă-ndrumă, mă susține
Să Te urmez oricând e cel mai important.

Eternul meu destin de-acum e-n mâna Ta
Mă las condus prin plâns sau bucurie
Cu Tine doar împlinire voi gusta
Și voi culege comori în visterie.

Nu ai menționat trecutul rușinos
Ci m-ai primit, Isuse, cu brațele deschise
De toți eram numit un mare păcătos
Tu mi-ai schimbat în zel utopicele vise.

George Cornici/1 Aprilie, 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Epistola a doua a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei În cea de-a doua epistolă a lui Petru (şi trebuie să fiu scurt din cauza orei înaintate, şi pot fi scurt deoarece când vom studia Iuda vom stărui mai mult şi asup...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"A doua epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   IntroducereÎn a doua sa epistolă, apostolul Petru, condus de Duhul lui Dumnezeu, prezice într-un limbaj foarte si...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Prima Epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   Epistola întâi a lui Petru este adresată creştinilor aleşi din naţiunea iudaică. Ea dezvoltă patru subiecte princ...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întâia epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   Epistolele lui Petru sunt adresate celor aleşi dintre evreii din zilele lui, bineînţeles celor care cred în Domnul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Hamilton Smith   Introducere - Capitolul 1:1Scriitorul epistolei se intitulează „rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos”. Totul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   Cititorul care trece la a studia epistola lui Iacov după epistolele lui Pavel constată o schimbare bruscă, semnifi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iacov. A răbda ispita şi a intra în ispită"
Categorie:  Cartile Bibliei  Iacov 1:2,12 ; Matei 26:41Există în mod evident o diferenţă imensă între „a trece prin ispită”, sau „a răbda ispita” (Iacov 1:2,12 ) pe de o parte, şi „a in...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Evrei"
Categorie:  Cartile Bibliei IntroducerePentru a înţelege semnificaţia învăţăturii acestei epistole va trebui să ne amintim despre caracterul acestui sistem religios de care erau legaţi credi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Filimon"
Categorie:  Cartile Bibliei  sau Dragostea în exerciţiu în viaţa zilnică de H. RossierOcupându-ne ultima oară de Epistola lui Iuda (*), am văzut că, din toate epistolele Noului Testamen...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Tit"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereF. B. Hole   Există o asemănare foarte strânsă între prima Epistolă către Timotei şi Epistola către Tit; atât de mare este asemăna...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise