text Poezii crestine

EzechielL-Robirea lui Zedechia

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Robirea lui Zedechia
Ezechiel cap. 12


Și Domnul iarăși îi vorbește
De cei ce-s îndărătnici spune
De drum iarăși îl pregătește
Și Ezechia, se supune

Prin el mustrare vrea să dea
Acelor care aud bine,
Dar se prefac că nu-i așa
Și numai pe a lor, o ține

Și a celor care bine văd
Dar se prefac că n-au văzut
Acelor care nu mai cred
Și fac, doar ce le e plăcut

Seara-l îndeamnă ca să plece
Și ziua, lucruri să-și adune
Poate de văd ce se petrece
Mai multe întrebări, vor pune

Sub ochii lor zidul să-l spargă
Și lucrurile, să-și adune
Să vadă toți, să înțeleagă
Că Domnu la încercare-i pune

Un semn pentru popor să fie
Tot ce proorocu va împlini
Să-și amintească și să știe
Că Domnul, îl va pedepsi

Proorocul toate le-a împlinit
În zori însă Domnu-i vorbește
Îl întreabă cum au primit
Acest semn și această veste?

Acest avertisment ce-i dat
Necazul, care a venit
S-ajungă chiar la împărat
Să știe, că va fi robit

În lațul Domnului e prins
Și-n Babilon, el va ajunge
Poporul de rău e cuprins
S-or risipi, toți și vor plânge

Să reușească să înțeleagă
Că Domnul, este cel mai tare
A lui e omenirea întreagă
Și-n toate, este cel mai mare

Doar câțiva oameni vor rămâne
De mărturie sunt scăpați
La cei ce-s vii, să poată spune
Cu toți, la moarte vor fii dați

Iar pe popor Domnul vestește
Pâinea, cu teamă va mânca
Apa ce setea-i potolește
Numai, cu groază o va bea

Iar țara va fi jefuită
Poporul, va fi nimicit
De toți prădată, pustiită
Domnul asta, le-a pregătit

Și pe prooroc l-a întrebat
Cum spun ca zilele-s lungite?
Batjocorind ce Domnu-a dat
Vedenii, ce nu-s împlinite

De ce cu toții folosesc
Cuvinte, neadevărate?
Și batjocoritor vorbesc
Trăiesc, cu toți în falsitate

Căci Domnul rău s-a supărat
Și tuturor El le vorbește
Căci zilele li s-au scurtat
Și orice vedenie, se împlinește

Zăbavă n-are să mai fie
Ce Domnu a spus se adeverește
Căci El e Domn în veșnicie
El, numai adevăr rostește.

va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 90-92"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 90Versetele 1-4Şi cea de-a patra carte a Psalmilor are un caracter special, la fel ca primele trei cărţi. H. Rossier scria: „În această carte vedem...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 87-89"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 87Citind acest psalm ne amintim de un verset deja amintit: „Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, la locul pe care l-ai făcut lo...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 82-86"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 82Subiectul acestui psalm sunt judecătorii lui Israel. Ei sunt numiţi aici dumnezei (a se vedea Exod 21:6 cu observaţia din subsol). Aceşti bărbaţi...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 80-81"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 80„Dumnezeule, întoarce-ne! Şi fă să strălucească faţa Ta şi vom fi salvaţi.“ De câte ori n-au strigat astfel israeliţii credincioşi către Dumnezeu!...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 77-79"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 77Aici recunoaştem gânduri asemănătoare cu cele din Psalmul 73 , care a fost scris tot de Asaf. În ambii psalmi, în prima jumătate a psalmului, auto...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise