Categorie: Cartile Bibliei
Psalmul 82
Subiectul acestui psalm sunt judecătorii lui Israel. Ei sunt numiţi aici dumnezei (a se vedea Exod 21:6 cu observaţia din subsol). Aceşti bărbaţi ar fi trebuit să rostească o sentinţă dreaptă; dar deoarece căzuseră împreună cu poporul în neascultare, au devenit incapabili pentru slujba lor. „Până când veţi judeca nedrept şi veţi accepta pe cei răi?“ Ce rău este de poporul, ai cărui judecători privesc la om!
Cum stau lucrurile cu noi în această privinţă? Chiar dacă nu avem de judecat şi nici nu trebuie să judecăm (Matei 7:1-5 ), de multe ori se întâmplă că suntem nevoiţi să rostim o sentinţă (a se compara cu Fapte 16:15 ; 1. Corinteni 5:3 ; 11:13 ). Acest lucru poate să apară în cazul unor probleme ale Adunării, de exemplu cu ocazia unei acceptări la Masa Domnului sau cu ocazia unei acţiuni de disciplinare sau chiar şi în cazul păstrării ordinii în sânul Adunării. Cât de uşor putem să ne lăsăm influenţaţi de o persoană! Să încercăm să acţionăm şi în aceste lucruri aşa cum face Dumnezeu: „care, fără a privi la înfăţişare, judecă după lucrarea fiecăruia“ (1. Petru 1:17 ).
Psalmul 83
La fel ca alţi psalmi, şi acesta vorbeşte despre timpul sfârşitului, despre evenimentele care vor avea loc înainte de ridicarea Împărăţiei de o mie de ani. Aici avem în faţa ochilor noştri o uniune a popoarelor, toate însufleţite de o singură dorinţă, şi anume de a şterge numele Israel de pe faţa pământului. Acestea sunt naţiunile, care dintotdeauna au duşmănit poporul lui Dumnezeu, dar care, pe de altă parte, au fost şi instrumente în mâna lui Dumnezeu pentru a exercita judecată asupra Israelului, atunci când poporul se îndepărta de Dumnezeu. Între aceste popoare, Asiria ocupă un loc predominant. Aceasta reprezintă împăratul înfricoşător de la nord, despre care vorbeşte prorocul Daniel (a se vedea în mod deosebit capitolul 11:40-45). Aceste versete sunt în strânsă legătură cu Psalmul 83 , adică fac referire la ultimul atac asupra Ierusalimului, în care oştirea asirianului şi a popoarelor care sunt cu el va fi definitiv înlăturată.
Este interesant că în acest psalm de răzbunare găsim încă un îndemn la întoarcere (versetele 16 şi 18). Aceasta ne aminteşte de faptul că Evanghelia Împărăţiei va fi vestită tuturor naţiunilor, fiind incluse şi popoarele numite aici.
Psalmul 84
Versetele 1-2
Dumnezeu S-a folosit de fiii lui Core pentru a ne prezenta Casa Lui. El doreşte să cunoaştem această Casă şi să ne simţim bine în ea. „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!“ Cum putem înţelege noi aceste cuvinte, negăsindu-ne pe teren israelit? În Ioan 15:4 şi 10, Domnul Isus spune: „Rămâneţi în Mine“ şi „Rămâneţi în dragostea Mea“; cu alte cuvinte: locuiţi în Mine, bucuraţi-vă savurând dragostea Mea. Credinciosul care înţelege acest îndemn şi îl împlineşte, poate exclama: Doamne Isuse, ce plăcut este să rămân în Tine şi să mă bucur în dragostea Ta!
Fiii lui Core cunoşteau pe Dumnezeu şi dragostea Sa, dar nu în aceeaşi măsură ca noi, celor cărora El S-a descoperit în Fiul Său; dar totuşi ei spun: „Sufletul meu doreşte şi chiar tânjeşte după curţile Domnului.“ Vedem aici dorinţa unei inimi care îşi găseşte toată satisfacţia în Dumnezeu.
Nu este măreţ şi minunat că Dumnezeu le oferă oamenilor posibilitatea să locuiască în apropierea Sa? El Însuşi dorea o locuinţă în mijlocul poporului Său (Exod 29:45-46 ), o locuinţă în care putea fi găsit de poporul Său. Fiii lui Core au înţeles gândurile lui Dumnezeu în această privinţă, ceea ce rezultă clar din cuvintele lor.
Cum stau lucrurile astăzi? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Noi putem savura mai mult decât acei psalmişti apropierea Sa preţioasă. Prin Domnul Isus, Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru, savurăm dragostea Sa şi ne putem odihni acolo unde Se odihneşte El, şi anume în lucrarea împlinită de Fiul Său. Noi suntem „ai casei“ lui Dumnezeu şi în acelaşi timp „o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh“ (Efeseni 2:19-22 ). Mai departe, în 2. Corinteni 6:16 citim: „Pentru că voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.“ Privind aceste realităţi, putem spune şi noi: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!“
Versetele 3-4
În aceste versete găsim una din acele ilustraţii plăcute, pe care Dumnezeul nostru le aplică deseori, pentru a ne face mai inteligibile gândurile Sale: vrabia, o imagine a lipsei de valoare (Luca 12:6 ), şi rândunica, o imagine a instabilităţii şi a neliniştii. Aşa cum aceste păsări, care prezintă starea omului, şi-au găsit un loc de odihnă, tot aşa Dumnezeu S-a îngrijit să putem fi aduşi la odihnă. Această odihnă stă în legătură cu altarele Sale. La altarul de aramă, care indică spre crucea de la Golgota, păcătosul găseşte, prin credinţă, iertarea păcatelor sale şi odihnă pentru conştiinţa sa încărcată.
Dumnezeul nostru doreşte să savurăm şi o altă odihnă, şi anume odihna inimii; aceasta o găsim la altarul de aur, altarul adorării. În timp ce odihna conştiinţei este partea fiecărui păcătos mântuit, odihna inimii poate fi savurată numai în Locaşul cel sfânt, în părtăşie intimă cu Domnul. Ferice de cel care locuieşte în acest loc!
Versetele 5-7
Ambele fericiri din versetele 4 şi 5 sunt în strânsă legătură. Credinciosul care rămâne din punct de vedere spiritual în Casa Domnului, este puternic în El (Efeseni 6:10 ). În noi înşine nu avem putere; dar ce bine că o putem găsi în El şi putem spune ca apostolul: „când sunt slab, atunci sunt puternic“ (2. Corinteni 12:10 ). În timp ce savura părtăşia cu Domnul, apostolul locuia în Casa Lui, şi astfel tăria sa era în Hristos. Şi „drumurile drepte“ fac referire la Casa Domnului, spre care de fapt şi duc. Cu cât călcăm mai mult pe ele, cu atât mai netede vor deveni. Aceste căi duc câteodată prin „valea plângerii“; pe alocuri sunt pietroase şi spinoase, dar ele duc spre acea Casă, unde inima se poate odihni în apropierea Domnului. Valea plângerii este adesea un loc al binecuvântării; acolo Îl cunoaştem pe Domnul într-un mod deosebit, iar această vale a întristării va deveni un izvor.
Niciodată, nimeni nu ar dori să treacă prin întristări, greutăţi şi necazuri, dar Tatăl nostru ştie că astfel de situaţii sunt necesare pentru educarea noastră. „El (ne disciplinează), pentru folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui“ (Evrei 12:10 ).
Observând această intenţie a Sa, facem din valea plângerii un loc plin cu izvoare. Cine ar putea măsura binecuvântarea care rezultă din încercări? „Ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.“ În valea plângerii cunoaştem adeseori mai bine ajutorul şi apropierea Domnului decât în aşa-numitele zile bune (Isaia 57:15 ).
„Ei merg din putere în putere.“ Ca pelerini pe calea spre slavă experimentăm faptul că mergem din punct de vedere spiritual de la o etapă la alta. Apoi, dacă privim înapoi la calea parcursă, vom observa anumite cotituri ale căii. Ne-a adus fiecare parte de drum mai aproape de Domnul? Ferice de credinciosul care înaintează din putere în putere, cunoscându-L tot mai bine pe Domnul!
Versetele 8-12
Psalmul emană o părtăşie intimă a sufletului cu Dumnezeu. Sufletul se îndreaptă cu libertate spre El: „Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea!“ Ce realitate minunată, de care, din nefericire, ţinem adesea prea puţin seama, şi anume că omul, care locuieşte pe pământ, se poate apropia cu deplină încredere de Dumnezeu pe baza faptului că Unsul Său, Isus Hristos, este sus în cer! El este Salvatorul nostru, dar în acelaşi timp şi Locţiitorul nostru la Tatăl. El este în acelaşi timp garanţia pentru legătura noastră cu Dumnezeu.
Cât de preţios este să ştim că El este scutul nostru, un scut care ne protejează de atacurile unui duşman viclean! Sub această protecţie vom ajunge cu siguranţă la ţintă.
Ce frumos este şi gândul exprimat în versetul 10: „Aş vrea mai bine să stau în pragul casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii“! Cu alte cuvinte: o clipă în savurarea părtăşiei cu Domnul este mai bună, decât toate bunurile pe care le poate oferi lumea. Într-adevăr, ferice de omul care se încrede în El!
Psalmul 85
Versetele 1-3
La fel ca psalmul precedent, şi acesta ne îndreaptă atenţia spre restabilirea viitoare a lui Israel sub sceptrul lui Hristos. Sub conducerea Duhului Sfânt, psalmistul pune în gura poporului aceste cuvinte.
Apoi în versetul 2 vedem o altă realitate importantă: „Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, le-ai acoperit toate păcatele.“ Până atunci, Dumnezeu nu putea acoperi păcatele poporului, deoarece jertfa lui Hristos nu fusese încă adusă; „fără vărsare de sânge nu este iertare“ (Evrei 9:22 ).
Aici avem o latură a lucrării lui Hristos la cruce, la care probabil ne gândim prea puţin. Mulţi credincioşi privesc această lucrare mai mult în strânsă legătură cu problema salvării lor. Dar este necesar să privim dincolo de orizontul nostru îngust şi să încercăm să ne dăm seama de valoarea infinit de mare a lucrării de pe Golgota. Chiar şi ridicarea Împărăţiei de o mie de ani este un rezultat al morţii lui Hristos.
Versetele 4-13
Versetele 4-6 reprezintă o paranteză în gândurile profetice ale psalmistului. Binecuvântările din Împărăţia de o mie de ani sunt încă realităţi neîmplinite, iar psalmistul se gândeşte la judecata care va veni asupra poporului din cauza păcatului său.
Să privim mai îndeaproape versetul 10. Aici, crucea stă în faţa noastră; pe Golgota s-au întâlnit bunătatea şi adevărul, acolo s-au sărutat dreptatea şi pacea. Dacă omul ar avea a face numai cu adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu, atunci pentru el n-ar fi nicio posibilitate să stea înaintea lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte, Dumnezeu nu ne-ar fi putut acorda bunătatea şi dragostea Sa numai pe baza dreptăţii Sale. El ne-a dat pe Fiul Său, pe care L-a pedepsit pentru noi. Fiind judecat Locţiitorul nostru, Dumnezeu nu ne va judeca încă o dată. Astfel putem să ne odihnim în dragostea Sa, încrezându-ne în dreptatea Sa şi savurând pacea Sa.
Psalmul 86
Versetele 1-5
Subiectul acestui psalm este credinciosul în postura de pelerin care păşeşte spre patrie. El simte nevoia să strige la Dumnezeu; această nevoie o simte orice copil al lui Dumnezeu cu o gândire serioasă. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că ne găsim într-o lume în care totul ne stă împotrivă. Omul nou nu găseşte aici niciun loc în care să se odihnească; el este aici jos un străin.
Stând în singurătate, care este de fapt urmarea faptului că s-a despărţit de orice rău, credinciosul se roagă astfel: „Doamne, pleacă-ţi urechea, răspunde-mi, pentru că sunt întristat şi sărac.“ Această sărăcie este aceeaşi despre care vorbeşte Domnul Isus în Matei 5:3 : „Ferice de cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor.“ Expresia „întristat şi sărac“ o găsim şi în Psalmul 40 , unde Domnul nostru este prezentat ca om. Săracul stă aici în opoziţie cu oamenii mândri care, după părerea lor, n-au nevoie de niciun ajutor de sus. Dar cel care este conştient de slăbiciunea şi de sărăcia sa, exclamă: „Tu, Dumnezeul meu, salvează pe slujitorul Tău care se încrede în Tine.“
Versetele 6-10
„În ziua necazului meu Te voi chema, pentru că îmi vei răspunde.“ Aceste cuvinte mărturisesc despre dependenţa de Dumnezeu. Unde s-ar putea îndrepta credinciosul când vin necazuri şi tot felul de greutăţi? Ajutorul oamenilor este înşelător, de aceea Îl roagă pe Dumnezeu să-l susţină (a se vedea Ieremia 17:5-9 ).
În versetul citat nu observăm numai dependenţă, ci şi încredere: „ ...pentru că îmi vei răspunde.“ Ce mult vorbesc aceste cuvinte inimilor noastre! Acel israelit, care nu-L cunoştea atât de bine pe Dumnezeu ca noi astăzi, care Îl putem numi Tatăl nostru, ştia că Dumnezeu ascultă rugăciunile. Este o mare diferenţă între un credincios care ţine cu tărie la adevărul că Tatăl său ceresc îi va răspunde şi unul care nu se bazează neapărat pe ascultarea rugăciunii sale (a se vedea Iacov 1:6-8 ). Să reţinem: chiar dacă Dumnezeu nu răspunde imediat aşa cum dorim noi, El totuşi ascultă rugăciunea, iar această ascultare corespunde întotdeauna dragostei, bunătăţii şi harului Său faţă de noi.
Versetul 11
O astfel de rugăciune a fost întotdeauna importantă, dar cu atât mai mult în timpul nostru. Satan a găsit diverse metode, printre care şi multele învăţături rătăcite din lumea creştină, pe care le-a răspândit prin agenţii săi; din nefericire, unii copii ai lui Dumnezeu s-au lăsat duşi în rătăcire de aceştia. Ei au trecut cu vederea peste rugăciunea din acest verset: „Doamne, învaţă-mă calea Ta. Voi umbla în adevărul Tău: fă-mi inima neîmpărţită, ca să se teamă de Numele Tău.“ Când un credincios are această dorinţă în inima sa, Domnul îi va da cu siguranţă lumina necesară pentru a recunoaşte calea pe care trebuie să umble.
Dar această rugăciune continuă şi merge mai adânc decât deosebirea învăţăturilor rătăcite. Cuvintele: „voi umbla în adevărul Tău“ înseamnă pentru noi ascultare de voia lui Dumnezeu, aşa cum o găsim prezentată în Sfânta Scriptură. Anumite versete scoase din contextul lor nu reprezintă adevărul conform cuvintelor Domnului Isus: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17 ).
Versetele 12-17
Acest psalm conţine unele învăţături practice, utile şi pentru credinciosul din zilele noastre.
Versetul 12 ne învaţă că noi Îl lăudăm pe Dumnezeu când Îl glorificăm sau Îi mulţumim. Poate am acordat puţină atenţie acestor lucruri. Ce păcat, dacă trecem nepăsători pe lângă bunătăţile şi binefacerile Tatălui nostru ceresc! Dacă le privim ca pe un lucru de la sine înţeles, atunci nu-L glorificăm. Dar cât de mult Se bucură inima Sa, când privim cu ochii deschişi la ceea ce face El pentru noi!
În versetul 15 găsim un alt gând preţios. Dumnezeu este îndurător şi milos faţă de noi; El este „bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare“ (Efeseni 2:4 ) şi, când vom ajunge la ţintă, fără să fi căzut în păcat, atunci aceasta se datorează numai îndurării şi harului Său (a se vedea Evrei 4:16 ). El nu ne-a făcut după cum meritam, ci ne-a purtat conform harului şi dragostei Sale.
sursa: https://comori.org/