text Poezii crestine

Zidește pe Stâncă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Danielescu Alina Camelia
Zidește viața ta pe Stâncă
Nu pe nisip neroditor,
Privirea înspre cer ridică
Spre-al nostru Sfânt Mântuitor.

Zidește-ți bine temelia
Pe Stânca cea mai prețioasă,
Pe Ea găsi-vei bucuria
Pentru o viață sănătoasă.

Căci vor veni furtuni pe cale
Cu vânturi aspre de ispite,
Ploi repezi de păcate grele
Și de plăceri nelegiuite.

Vor fi furtuni pe marea vieții
Și vor fi valuri de-nfruntat,
Și-ai să plutești în voia sorții
Și ai să fii neajutorat.

Vor fi necazuri fel de fel,
Din multe părți vei fi lovit,
Dar dacă te bazezi pe El,
Pe Domnul nostru Preaiubit,

Nu vei simți deloc povara,
Nici forța celor ce-asupresc
Și nu vei auzi ocara
Acelor ce te prigonesc.

Numai alături de Hristos
Găsi-vei viața adevărată
Și vei rămâne credincios
Trăind o viață cumpătată.

Dar toți acei care aleg
Cuvântul Sfânt să îl ignore
Și să trăiască în deșert
Pe-o temelie care piere,

Toți care Îi resping Cuvântul
Și Îi refuză mântuirea,
Care aleg voit păcatul,
Aleg căderea și pieirea.

Păcatul ales duce la moarte,
Să crezi aceasta-ți pare greu
El este cel care desparte
De Tatăl nostru Dumnezeu.

Dar dacă azi zidești pe piatră
Și-ți pui credința în Hristos,
Găsi-vei viața adevărată
Și un viitor mult mai frumos.

Acum cât încă mai ești viu
Îți poți alege temelia
Căci mâine poate fi târziu
Ratându-ți astfel veșnicia.

Isus te-așteaptă cu iubire
Cu dragoste și bucurie
Ca să te-ntorci din rătăcire
Să fii cu El în veșnicie.

Amin!
14.11. 2023

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>