David și Goliat

David și Goliat

1
Pe dealurile din Betleem,
Un tânăr își păzea turma,
Cântând încet spre Dumnezeu,
În timp ce se lăsa amurgul.

2
David era doar un păstor,
Cu mâna aspră de la oi,
Dar avea credință în suflet
Și nu se temea de război.

3
Într-o zi, tatăl îl chemă:
„Du-te la frații tăi în tabără,
Du-le pâine și vezi ce fac,
Căci lupta este aproape.”

4
David porni către oștire,
Dar când ajunse lângă vale,
Auzi un glas ca un tunet
Venind din tabăra vrăjmașă.

5
Goliat ieșise înainte,
Un uriaș înfricoșător,
Cu armură grea pe trup
Și cu o suliță mare în mâini.

6
„Cine este omul acela
Care îndrăznește să mă-nfrunte?”
Strigă uriașul cu mândrie,
Iar oștenii se ascunseră.

7
David privi spre el mirat:
„De ce vă temeți de acest om?
Oare nu este Dumnezeu
Mai mare decât orice vrăjmaș?”

8
Un soldat îi spuse încet:
„Ești prea tânăr, nu poți lupta!”
Dar David răspunse hotărât:
„Domnul mă va ajuta.”

9
Regele îl chemă la sine
Și-i spuse: „Ești doar un copil.”
David povesti despre leul
Și ursul pe care-i biruise.

10
„Când leul mi-a luat o oaie,
L-am urmărit fără teamă,
Iar Dumnezeu m-a ajutat
Să-mi salvez turma din gheare.”

11
David nu luă armură grea,
Căci nu era obișnuit cu ea,
Ci își luă toiagul de păstor,
Cinci pietre și praștia sa.

12
Coborî spre vale încet,
Iar Goliat râse cu glas tare:
„Eu sunt câine să vii la mine
Cu toiag și pietre în mâini?”

13
David îi răspunse cu putere:
„Tu vii cu sabie și suliță,
Dar eu vin în Numele Domnului,
Dumnezeul lui Israel!”

14
Valea amuți pentru o clipă,
Iar David își luă o piatră,
O puse cu grijă în praștie
Și privi spre uriaș.

15
Praștia se roti în aer,
Piatra porni ca un fulger,
Și lovi uriașul în frunte,
Iar Goliat căzu la pământ.

16
Oștirea lui Israel strigă
Și porni înainte cu putere,
Iar vrăjmașii fugiră din vale,
Cuprinși de teamă și uimire.

17
David privi spre ceruri
Și nu se lăudă cu victoria,
Ci spuse: „Domnul ne-a salvat,
El este adevărata putere.”

18
Frații lui îl priviră uimiți,
Căci cel mai mic dintre ei
Fusese ales să stea înainte
Când toți ceilalți tremurau.

19
David se întoarse la turmă,
Dar viața lui se schimbase,
Căci Dumnezeu îi arătase
Că nimic nu este prea mare.

20
Un munte, un leu sau un uriaș,
O sabie sau o oaste întreagă,
Nu pot sta împotriva celui
Care se încrede în Dumnezeu.

21
Când oamenii spun: „Nu poți!”,
Credința spune: „Dumnezeu poate!”
Când frica închide o ușă,
Domnul poate deschide alta.

22
David nu avea armură,
Dar avea o inimă curată,
Și nu puterea brațului său
L-a făcut biruitor în luptă.

23
A fost o zi de mare încercare,
Dar și o zi de mărturie:
Un tânăr cu Dumnezeu în suflet
Poate înfrunta orice primejdie.

24
Și peste veacuri s-a păstrat
Povestea luptei din vale:
Nu mărimea vrăjmașului contează,
Ci cât de mare este credința.

25
De aceea, când te temi,
Privește spre cer și spune:
„Doamne, eu nu sunt puternic,
Dar Tu ești puterea mea!”