text Poezii crestine

Zi de zi, în viața mea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Zi de zi, în viața mea


Doamne, mi-ai făcut mult bine
În necaz. nu m-ai lăsat
Te-ai apropiat de mine
Când temător, Te-am chemat

Am simțit a Ta iubire,
Când cuptorul mă ardea
Tu mi-ai adus fericire,
Mi-ai mângâiat inima.

Sunt plin de recunoștință
Domnul meu iubit și sfânt,
Tu mă porți spre biruință
Doar Tu, ești în al meu gând.

M-ai văzut fără putere
Cu al Tău braț, m-ai susținut
Alin mi-ai fost în durere,
Te iubesc atât de mult!

Încercări grele au venit
Peste mine, în viața mea
Din toate m-ai izbăvit,
Mi-ai întărit inima.

Zi de zi în gândul meu
Primul ești, când mă trezesc
Când mă apasă somnul greu
Tot la Tine, mă gândesc

Să nu pleci de lângă mine,
Să nu Te îndepărtezi,
Doar cu Tine-mi este bine,
În Tine, e al meu crez.

Cuvântul Tău, Îl vestesc
Celor care mă ascultă,
Și la cei ce nu doresc
Gura, nu-mi rămâne mută.

Căci eu le vorbesc de Tine,
De mare iubirea Ta,
Să ajungă unde-i bine
Și viață vor căpăta

Sus la cer în veșnicie
Lângă Tine să trăiască
În a Ta Împărăție
Veci de veci să Te slăvească!

Amin

Câmpia Turzii, 10 ianuarie 2026

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Splendori
Plecat să redescopăr adevărulAm poposit la Dumnezeu, în cer.Punea pe ochii mei cu un echerUn fel de țel școlar, ca profesorul.Am cunoscut atingeri fără numărȘi nu erau erate prinse-n cărți.Noblețe, tr... Citeste mai mult >>
Rugăciunea, e putere!
Rugăciunea, e putere!Rugăciunea, e putereEa ne ajută, să trăimPrin ea cerem mângâiere,Când suntem triști, suferim.Din inimă, să se spunăCa Isus, să o primească,Rostită c-o vorbă bunăPe noi, ca să ne z... Citeste mai mult >>
Nu uita de chemarea ta
Nu uita de chemarea taCând ai plecat la drum cu Domnul,Nu ți-a promis un drum ușor.Ți-a pus în suflet o chemare:„Păstorește turma Mea cu dor.”Ți-a pus în mâini nu doar o slujbă,Ci suflete răscumpărate... Citeste mai mult >>
Nu știu…
Nu știu unde m-a duce viațaDar știu finalul ei bălai.Ulciorul va-ntâlni mormântulIar sufletul va merge-n Rai.Nu știu unde m-or duce pașiiCuprinși între un ceas și-un an.Bătători-vor drumuri sterpeDar... Citeste mai mult >>
Între ceartă și aclamații
Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.Schimbător e omu-n toate și ades nefericit... Citeste mai mult >>
Pace sfântă
Pace sfântă și divină,De la Domnul am primit,Cu El sunt în siguranță,Și sunt cel mai fericit.Pe calea-ngustă spre ceruri,Mă conduce Domnul meu,El îmi luminează calea,Mă ajută când mi-e greu.Izvor nese... Citeste mai mult >>
Nu pleca din turmă
Nu pleca din turmăNu zăbovi să vii în ajutorPreaiubit și scump Păstor.Te așteaptă oaia rătăcităÎn spinii lumii încâlcită.De acolo nu are scăparePână nu primește eliberare.Când Păstorul se va înduraPe... Citeste mai mult >>
ISUS- COMOARA VIETII.
ISUS, COMOARA VIETII!Andrada Sighiartau04.01. 2026.dacă n-aş avea credinţace-a fost dată pentru sfințin-aș cunoaște mântuirea,lacrimile ce-s fierbinţi...n-aș cunoaște izbăvirea,sufletul mi-ar fi pierd... Citeste mai mult >>
SA NU PRIVESTI IN JURUL TAU!
Să nu priveşti în jurul tău...Andrada Sighiartău10.01. 2026.Să nu priveşti în jurul tăuSpunând că nu e nimenea cu tine,Căci Dumnezeul tău cel Sfânt,Nu se va depărta de tine.Chiar dacă singur ai rămasI... Citeste mai mult >>
DUMNEZEU NEDESPARTIT-
Dumnezeu nedespărţit-Andrada Sighiartău20.01. 2026Acolo în odăiță Doamne, ai coborât la patul meu...Si ai turnat din nou în mine puterea Ta de Dumnezeu.Ai reumplut a mea fiinţă cu Duhul Tău cel Sfânt,... Citeste mai mult >>