Zborul !

E toamna iarasi peste cei noi cei vii și mie îmi vine sa plec …
Cu vreun cârd de păsări spre soarele acela aprins ca de mai…
Dar plâng încet ca nu pot de carne sufietul să-l suflec…
Sa zbor in sus …in sus, in sus, spre țărmul insoritului rai!

Văd spațiu deschis între doua raze de soare si doua zâmbete …
Încât gura de aer ceresc trebuie sa mi-o drămuiesc înțelept. .
Neodihnit mă pendulez uniform între calendaristice sâmbete …
Dar vad ca dorul de ducă, nu pot sa mi-l smulg din arama de piept …

Întind nearipile mele obosite de stat zgribulite …
Deasupra unei umbre plecate ce pupă, icoană-pământul …
Și bat aerul iute cu degete in burghie firești prea strunjite …
Și ma rog in cuget sa îmi desprindă talpa pentru o clipa, , pe Sfântul …

Lângă mine și alți rotesc brațele intr-o zbatere oarbă…
Muritori cu doruri mocnite ce s-au aprins vâlvătăi…
Cu cutezanța cuibarita in gropița știrbită de barbă…
Visam cumva sa plutim peste munții, câmpii și adancile văii…

Nimic însă nu ne mișcă un centrimetru in văzduh peste glie …
Curenți ce hoinăresc prin lume nu pot sa ne înalte mai sus…
Chiar de vântul poate fura scântei din foc de făclie …
Sa zburam in lumina nu ne poate face decât Domnul Isus …

In cârdul Lui este ascunsa planarea Golgotei de veacuri …
Ce a predat-o nu la catedra ci de pe lemnul de cruce. .
Dăruind prin sange curs a desprinderi leacuri …
Zburam in virtutea Duhului Sau ce la cuiburi calde ne duce!