text Poezii crestine

Vremea bună iute trece

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Hapca
Vremea bună iute trece

Vremea bună iute trece,
Cea rea limita-și întrece
Dar, cum Domnului Îi place,
Urmează-ți drumul în pace
Căci nimic nu se întâmplă
Fără voia Lui preasfântă.

Când din zări îndepărtate
Vin necazuri neașteptate
Nu vin să-ți curme avântul
Ci întăresc încrezământul
Ce ți l-a zidit Cuvântul
Și-apoi trec toate ca vântul.

Valul trece precum valul
Și amarul ca amarul...
Dar la „timpul potrivit”
Vezi Cuvântul împlinit
Și înțelegi că pentru tine
S-a făcut tot ce-i mai bine.

Și prin lumea rea, coruptă
Treci biruitor în luptă,
Ai pace nepricepută,
Bucurie neîntrecută,
Dragoste neprefăcută,
Și nădejde neîntreruptă.

Cu nădejde neclintită
Ne îndreptăm mereu spre Țintă
Și spre-o Patrie slăvită
Cu-o splendoare infinită,
Nespusă și negrăită,
Chiar de Domnul pregătită.

Așadar, de ești creștin,
Ai un scop și-un țel divin!
Caută Împărăția întâi,
Plin de dragostea dintâi
Că toate trec, dar tu rămâi
Cu Cerul la căpătâi.

Rămâi treaz și veghetor
Lângă al tău Izbăvitor!
Lumea-i rea și-n rău se întrece,
Ai de grij`să nu te înece...
Căci ea piere și se trece,
Tu-n Cer, veșnic vei petrece.

Fie vremea bună-ori rea
Nu te împiedica de ea
Fiindcă orișice clipită
Este-o vreme potrivită
Pentru-a răspândi lumină
Din Lumina cea divină!

20/06/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>