text Poezii crestine

Vindecarea sorei Aurica

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Vindecarea sorei Aurica

Adesea in lucrarea Sa
Ce-i plină de-ndurare
Domnul trasează izbăviri
Cu har şi cu putere

Aşa lucrează Dumnezeu
În marea sa lucrare
Căci El e singurul erou
Ce n-are asemănare

O văduvă din Vîrfureni
Judeţul Dîmboviţa
E înştinţată-n Duhul sfint
Şi-i spun prorociţa

Că un cuptor ce-i mult mai greu
Îl va petrece-n dată
Şi viaţa îi va copleşi
Dar să nu ceară s-o scoată.....

Va arde timp îndelungat
Aşa vestea lucrarea
Şi Duhul Sfint o întărea
Să-și-nţeleagă chemarea

Cam după două săptămîni
S-a implinit cuvintul
Cuptorul tare s-a încins
Aşa vestea Prea sfîntul

Şi suferinţa a-nceput
Ea suferea de glandă
Şi-ndată ea toată s-a spart
Şi a intrat în comă

Medicii n-au găsit de leac
Zicînd puţin trăieşte
Dar trei luni de comă-a durat
Cînd solul sfint soseste

Vestind dosarul s-ncheiat
Culegeţi îngeri rodul
Şi puneţi astăzi în cîntar
Să pot să-nchei dosarul

Trei zile îngerii-au cules
Căci avea multe fapte
Timp în care cei din jur
Veneau cu rugi aparte

Şi Duhul Sfint iar a vestit
O! cine vrea să vină
Să pună jertfă pe altar
O jertfă așa cu MILĂ.....

Căci ruga a ajuns la Cel
Ce poate da salvare
Şi voi trimite solul sfînt
Să-i facă vindecare

Dar operaţia va fii
Să ştiţi mai multe zile
Şi dacă MILĂ voi găsi
Va fii din nou ea bine

Şi duhul a chemat prin har
Un slujitor anume
N-ai vrea ca să te pui chezaş?
Ai MILĂ tu în tine?

Şi sora ei a stăruit
Spre cel ce i se vestise
Hai intră , roagăte te rog
Căci MILA o cuprinse

Şi dragii mei trei săptămîni
De luptă-n rugăciune
S-a pus chezaş acest bărbat
Luptînd cum se cuvine

El zi şi noapte se ruga
Şi cînd el încetase
Atunci sora intervenea
O clipă nu-ncetase

Credeau cuvintul pururi viu
Doreau o mărturie
Şi iată că după 3 săptămîni
Sora se face bine

Într-o vedenia-văzut
Cum era într-o groapă
Şi i s-a dat chear de Isus
Un fir în a sa mînă

Un fir de viaţă, un fir alb
Ce-n el era putere
Şi-atunci din pat s-a ridicat
Ducind o viaţă nouă

Slăbise-n corp aşa de mult
Avea doar 14 kilogreme
Dar pentru El orice tumult
Poate din nou să cheme

La patul ei era şi-acum
Acel ce mijloceşte
Îl vede , se roagă cu el
Apoi prin casă merge

Era sleită de puteri
De 4 luni de comă
Dar Domnul Dunezeu din cer
I-a dat o viaţă nouă

Ce bucuri s-au trnsformat
În cel ce mijlocise
Cind a văzut cum a lucrat
Cum Domnul o salvase

O mină-avea sucită rău
De-atîta suferinţă
Şi se gîndea cum va lucra
În ce-i de trebuinţă

Dar numa-o clipă a durat
Această întrebare
În curte-apare-un grup de fraţi
Şi-i iese-ntîmpinare

Şi-ntinde braţul înspre ei
Salutînd cu căldură
Şi-n clipa aceia Cel de sus
Îndraptă a ei mînă

În timpul cit a stat pe pat
Şi era vizitată
Ea le vorbea despre Isus
Şi de a lui poruncă

Dar făr ca ea cumva a şti
Dar i-au spus după-aceia fraţii
Cum ea mărturisea din pat
Izvoarele draptăţii

O dragii mei cine mai stă
Acum în aşa jertfe
Cine se pune-acum chezaş
Cînd se ridică lupte

Cine mai zice-aicia sunt
În rugă zi şi noapte
Jertfă de MILĂ cin mai dă
Acum în rugi aparte

Cine-l mai crede pe Isus
Că El slăvit să fie
Mai dă viaţă şi nou sens
Căci El e apa vie

Căci El e Viaţă şi cuvînt
El scoate din cuptoare
Şi aurul cel mai curat
Are mai grea valoare

Şi azi trăieşte cu Isus
Şi lucră-n a Lui vie
Aude glasul cel de sus
Se luptă-n curăţie

Se roagă pentru fraţi surori
În cauzele-aduse
Şi Domnul Dumnezeu din cer
Noi haruri ne aduce

Ea are un hotar de-atunci
În viaţa ei şi anii
Căci de atunci s-a renăscut
Şi ani şi multe haruri

Şi corpul tot i s-a-ntărit
I-a crescut iară părul
Şi dinţii toţi iar i-au crescut
Şi umblă tot cu Domnul

Domnul mai face şi-azi minuni
Căci El e viu trăieşte
Şi mina Lui duce balsam
Cînd viaţa se sfîrşeşte

Dar nu uita a mijlocii
E taina cea mai mare
Care de-nveţi a o trăii
Ai pace pe cărare

Să nu te temi de cîntăriri
Ce vin pentru-a te cerne
Domnul va da din cer puteri
Şi pentru-aceia vreme

Cînta adesea în Sion
Cîntarea preferată
Pot totul eu în Domnul meu
El mi-e speranţa toată

A fost şi e şi-n veci va fii
Şi-a ei şi-a ta crştine
Ce judeci aste mărturi
Prea noi azi pentru tine

Nu sti că scrie în cuvînt
Citeşte-n sulul cărţii
Căci cu-ncercarea a găsit
Şi de-a ieşii soluţii

Hadeţi să fim mijlocitori
Învăluiţi în MILĂ
Şi vom ieşi biruitori
Prin a lui Isus mînă

Purtaţi şi voi vii mărturii
Căci Domnu-i viu trăieşte
Poporul îl va întării
Şi chear credinţa creşte

Hai să ne îndeptăm de zor
Viaţa dar şi gindul
Căci e cu noi chear în cuptor
Aşa scrie cuvîntul

Jertfe de MILĂ pe altar
Hai pune azi creştine
Căci mîine poate-i rîndul tău
Să ţi se facă bine

Iubeşte, roagăte, mai fă
În viaţa multă milă
În mila Lui şi ţie-ţi dă
Portiţa de izbîndă

Am scris aceste mărturii
S-arăt că apa vie
Mai curge şi-azi cu izbăviri
Prin orişice pustie

Isus mai dă şi azi puteri
Şi har de vindecare
Pentru-aceia care cer
Şi stau în ascultare.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>