text Poezii crestine

Vindecarea ologului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Georgeta Gherasim
Petru și Ioan plecară către templu împreună,
Căci la ceasul rugăciunii tot poporul se adună.
Ei, fiind evrei cucernici, respectau această oră,
Pregătiți s-asculte slujba ce pe Domnul îl adoră.

Dar, când au ajuns la poarta cea frumoasă din pridvoare,
O priveliște de jale li se-arată la intrare:
Un olog ce se născuse în condiție umilă,
Pus era ca să cerșească de la toți evreii, milă.

De la cine să aștepte pentru sine îndurare,
Dacă nu de la poporul care-aduce închinare?
Dumnezeu, - știa oricine, din a Psalmilor cuvinte -,
Are milă și iubire, și se-ndură ca părinte.

Poate, cei ce vin la templu ca să-I laude puterea,
S-or uita și către dânsul când își tânguie durerea...
Doi drumeți se-apropiară și-l țintiră cu-o privire:
„Uită-te la noi!” șoptiră. El așteaptă cu uimire.

Poate are punga plină cel mai vârstnic și cu vază?
Poate are o comoară celălalt care-l urmează?
Însă, după portul simplu, nu prea pare cu putință;
Sunt pescari și oameni sobri, însă au ceva: credință!

Petru a luat cuvântul: „Noi, argint n-avem, nici aur,
Dar avem ceva mai nobil, din al cerului tezaur:
E Hristos din Nazaretul Galileii înrobite,
Care-aduce vindecare pentru suflete zdrobite.

În preasfântu-I Nume mare, vrem să-ți dăm și ție harul,
Să te scoli și să te vindeci, ca să-ți uiți întreg amarul!”
Mâna dreaptă i-o apucă și-l ridică în picioare;
Tălpi și glezne, deodată, îi sunt pline de vigoare.

Dintr-o săritură, omul, începu ca să pășească
Și intră cu ei în templu, pe Hristos să-L preamărească.
Tot norodul, cu mirare pentru cele ce văzuse,
Alergă după apostoli și în Dumnezeu crezuse.

În același sacru Nume-n care s-a făcut minunea,
Mai există vindecare, astăzi, pentru toată lumea.
Dar avem o limitare: voia Domnului de este.
Doar așa va fi posibil slava să și-o manifeste.

Ce ar folosi la oameni să primească vindecare,
Dac-ar rătăci prin lume fără pace și iertare?
Cel olog s-a dus în templu mai întâi, să se închine,
Lăudând pe Dumnezeul ce-l scăpase din suspine.

Mai apoi urmă pe Petru, pe Ioan, cei doi apostoli,
Rămânând în părtășie cu ai Domnului discipoli.
El ceru la poartă aur, o resursă pământească,
Dar primise o minune, vindecarea cea cerească.

Caută și tu, prieten, mai întâi Împărăția,
Și neprihănirea, frate, căci e-aproape veșnicia.
Iar de voia sfântă este șă trăiești bolnav în lume,
Domnul, noi puteri revarsă, în același sacru Nume!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>