text Poezii crestine

Vindecarea leproşilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona

Cînd ne scrie printre rînduri
Despre harul lui Isus
Despre vindecări şi semne
Parcă stai pe gînduri dus

Şi zici oare mai lucrează
Domnul şi-n aceste vremuri
Poate El să controleze
Prin minuni și vindecări

Ce este mai rău ca lepra
Boală de nevindecat
Care corpul mutilează
Greu mai e de comparat

Trece Isus spre cetate
Şi zece leproşi strigau
Ai milă Isuse Doamne!...
Parcă nu mai conteneau

S-a oprit Isus o clipă
Şi îndat-a cuvîntat:
Mergeţi v-arătaţi la preot
Şi îndat-au constatat

Căci a lor lepră urîtă
N-o mai au şi-s vindecaţi
Dar să mulţumească uită
Nouă dintre cei plecaţi

Numai unul se întoarce
Şi cu mulţumire vine
Doamne spune-mi ce pot face
Că mi-ai făcut mare bine

Da, era samaritean
Nu din neamul din iudei
Şi-a simţit acest balsam
Mai mult decît avut-au ei

Cei nouă ce-s vindecaţi
Din iudei ce merg-nainte
Nu se simte-ndatoraţi
N-au recunoştinţa-n minte

Merg la preot cu-al lor dar
Cugetînd căci fiecare
Vor merge acasă iar
Meritînd o vindecare

Dragii mei de multe ori
Domnul şi cu-a Sa-ndurare
Scrie har şi vindecări
Şi la noi în adunare

Şterge lacrimi pe obraz
La acei din suferinţă
Şi mai dă cîte-un răgaz
Să urci paşii de credinţă

Şi treci punctul cel mai greu
Cu măreaţa biruinţă
Dar te rog iubitul meu
Urcă şi paşi-n credinţă

Mulţumeşte, stai la sfat
Pe genunchi mai multă vreme
Meditează ce-a lucrat
Şi fă ce Scriptura cere

Astăzi urme mai pusti
Ne apar ades în cale
Lipsite de ape vii
Ce aduce vindecare

Hai slăveşte azi şi tu
Pe Isus ce-i plin de milă
Căci în milă n-a zis nu
Şi cu drag te-a luat de mînă

Spune izbăviri aici
Să le-audă şi-al tău frate
Slava Domnul ridici
Punînd mărturi aparte

Nu-i un lucru de-apucat
Să-ţi vezi ochii unşi cu tină
Cum Isus te-a luminat
Să mai vezi sfînta lumină

Mîntuire-i pentru cei
Care preţuiesc jertfirea
Şi-au recunoştinţa-n ei
Şi-apoi fac mărturisire

Lepra ţine subjugat
Într-o suferinţă amară
Orice suflet ce-n păcat
Stă ascuns, nu iese-afară

Ca şi lepra-aşa şi el
Îl robeşte-l izolează
N-are fericire-n el
Şi deloc nu-naintează

O mai treci Isuse Bun
Pe la margine afară
Stau leproşii mulţi acum
Şi aproape stau să piară

Hai mai dă-le un balsam
Ochii să se lumineze
Strigă-i tu puteri nu au
Nici măcar să ceară milă

Vindecă-i mai dăle-un semn
Umple-i de recunoştinţă
Pune-n ei adînc îndemn
Ca să intre-n pocăinţă

Poate eşti aici şi tu
Şi-ai o suferinţă mare
Azi să şti nu zice ‚’nu ‚’
Domnul poate şi e-n stare

Poate să-ţi ia boala ta
Poate să-ţi mai dea tărie
Poate-n casa ta-a lucra
De aceia-aşa te-mbie

Crede-l, roagă-l insistent
Nu mai sta tot în răscruce
Nici nu fi indiferent
La iubirea lui cea dulce

Căci mai poartă-n palma sa
Har şi dar de vindecare
Ca să poţi înainta
Dar să-i mulţumeşti pe cale

Azi cîntaru-a cîntărit
Poate-o inimă pustie
Mulţumirea-i mărgărit
Găsit într-o apă vie

De l-ai prins ţine de el
Pînă-n ziua veşniciei
Căci acolo sfintul Miel
Îţi va răsplăti şi ţie

Mulţumeşte zi de zi
Tot mai mult că se cuvine
Viaţa îţi va ferici
Şi iar te vei face bine
amin

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>