text Poezii crestine

Vindecarea fratelui Albu Constantin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Vreau să mărturisesc o lucrare:
Am ajuns în spital cu febră mare.
Domnul îngăduie câte-o lovitură,
Ca să ne mai curețe de zgură.

Dar totul să primim fără cârtire,
Fără s-avem izbucniri din fire.
Să ne lăsăm de Domnul modelați
Și din cuptor vom fi scăpați.

Medicii ziceau că-i o infecție-n urină:
În șapte zile va fi vindecarea deplină.
Dar eu în următoarele șapte zile,
Am slăbit peste cincisprezece kile.

Febra a ajuns la patruzeci de grade,
Simțeam cum tot corpul îmi arde.
Antibiotice făceam multe flacoane,
Transpirația-mi curgea broboane.

Voiam s-aud glasul Celui Sfânt,
Dar n-am primit nici un cuvânt.
Simțeam apăsarea grea cum vine,
Dar știam că lucrează spre bine.

Păstorul Bisericii m-a vizitat
Și cu cuvinte de har m-a mângâiat.
Greu așteptam fiecare dimineață
Și parcă vedeam moartea în față.

Am ajuns bolnav de septicemie,
Ficat, plămâni și-aveam insomnie.
Eram strâns tare, ca într-o plasă.
Doctorii nu mi-au dat nicio șansă.

Tot mai des cădeam în comă,
Eram bătut de vânt ca o fantomă.
Nu mai puteam merge pe picioare,
Credința îmi era pusă la-ncercare.

Am fost pus singur în salon,
Izolat, mă simțeam în abandon
Doar soția venea des la mine
Și m-ajuta cum putea mai bine.

Aveam febră și frisoane prelungite,
Îmi simțeam picioarele înțepenite.
Îmi puneau multe pături pe mine,
Și totuși nu mă simțeam mai bine.

Într-o zi m-a-nvăluit bezna nopții,
Mă aflam în valea umbrei morții.
Doctorii credeau că am murit,
Dar la un timp mi-am revenit.

Am cerut să vină frații de la adunare,
Prezbiterii, să facă a ungerii lucrare.
Și Dumnezeu prin harul Său bogat
S-a îndurat de mine și m-a vindecat.

Slăvesc pe Domnul pentru izbăvire!
El mi-a dat în mod deplin tămăduire.
El este Medicul Cel Sfânt și Mare.
Domnul e bogat în milă și-ndurare.
Amin.
(Joi, 25 noiembrie 2021)
Din Cuvântul Adevărului

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>