Vindecarea de mușcătura șerpilor

Când călătorea prin pustie Israel,
Nevoit să-l ocolească pe Edom
Ce s-a-mpotrivit obraznic și mișel,
Nelăsând să treacă niciun om;

Poporul și-a pierdut de tot răbdarea,
Biruiți au fost atuncea de cârtire.
Nu le convenea pustiul nici mâncarea
Și priveau în urmă cu dorinți din fire.

Își doreau Egiptul și implicit robia,
Oalele cu carne de-ar fi pe săturate,
Piramidele din Ramses și idolatria,
Uitând de chinul și bicele-ndurate.

Uitându-și copiii aruncați în Nil,
Paiele și pleava de pe câmp cărate,
Faraonul cel tiranic și ostil:
Pofta firii i-a făcut să uite toate.

Să cârtească împotriva lui Dumnezeu,
Ce-i hrănea cu mana Lui cerească
Și împotriva lui Moise robul Său,
Ce-a fost trimis să le slujească.

Pâinea celor mari de sus, din cer
N-au prețuit, au numit-o proastă.
Vai, uneori și noi facem la fel
Și-aceasta-i starea cea mai tristă.

În loc să-I mulțumim de îndurare,
Privim în jos la oalele cu castraveți
Ce s-au acrit în lumea trecătoare
Și ne-ngreunează mersul prin nămeți.

Au cârtit sărmanii că nu-i apă în pustie.
În Egipt, aveau și-n bălți apă cu broaște.
Pentru cei setoși Isus e stânca cea vie,
La izvoarele vieții pe-ai Săi îi odihnește.

Și-au dorit să fi murit în Egipt sătui.
Au uitat minunea izbăvirii prin mare.
Au murit mulți de mușcătura șarpelui,
Plătind greu răzvrătita lor purtare.

Să nu-L ispitim pe Domnul ca ei.
Deplin încredințați să-I dăm ascultare.
Pentru orice strâmtorare El are un temei
Și are sigur o ieșire din orice apăsare.

Să ne-aducem aminte de unde ne-a scos,
De unde ne-a salvat cu brațul Său tare
Prin jertfa iubirii, prin Domnul Hristos
Ne-a adus la viață și ne-a dat mântuire.

Când au văzut șerpii, au strigat după ajutor
Și-au recunoscut îndată păcatul și nebunia.
L-au rugat pe Moise să le fie mijlocitor,
Să-L roage pe Domnul să-nceteze urgia.

Moise a-nălțat la porunca Celui sfânt
Șarpele de aramă spânzurat de o prăjină
Să atârne la vedere între cer și pământ,
Celui mușcat ce va privi-n ajutor să-i vină.

Cei mușcați de șerpi își ridicau privirea
Către șarpele de-aramă astfel atârnat
Și pe loc primeau atuncea izbăvirea,
Iar urgia grea a morții grabnic a-ncetat.

Pentru păcatul greu al lumii decăzute
A fost înălțată-n Calvar crucea mântuirii.
Dacă ai păcate și te-apasă multe,
Vino azi degrabă la crucea izbăvirii.

Dacă te-a mușcat șarpele turbat,
Nu vei găsi la oameni vindecare.
Privește în sus că poți fi salvat,
La Domnul mai este și azi îndurare.

Nu se cere decât sinceritate și căință.
Nu se cere plată, pomeni și parastase.
Poți s-aduci doar lacrimi de pocăință
Și calea-ți s-o presari cu rodiri pioase.

Șarpele de-aramă a ajuns idolatrizat,
Cu nume Nehuștan și i-au ars tămâie.
Dar Ezechia în bucăți l-a sfărâmat,
Ca idol în Israel el să nu mai fie.

Tot la fel atât de mulți oameni acum
Nu se-nchină-n duh Celui ce s-a jertfit,
Ci la lemnul crucii pus pe lângă drum.
Nu-L cunosc pe Cel ce ne-a mântuit.

Doamne dă-ne-nțelepciune să nu cârtim,
Să Te urmăm cu ascultare și cu mulțumire.
Ne păzește de-amăgire, credincioși să fim,
Trăind în fapte bune, plini de râvnă și iubire.
Amin.
(Luni, 11 octombrie 2021)