text Poezii crestine

Vindecare interesantă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Mari sunt lucrările lui Dumnezeu,
Cercetate de toți cei ce le iubesc.
Pe El Îl voi slăvi cu dragoste mereu
Și viața mea cu El vreau s-o trăiesc.

Ale Lui lucrări mărețe eu le-am auzit.
În casa părintească, văzut-au ochii mei
Când tatăl meu între noi rămase mut,
Nici să scrie, să gândească nu avea idei.

O lună și jumătate spitalele-am colindat,
Sperând cumva să găsim o rezolvare
Și mulți medici pe tata l-au consultat,
Însă doar cu părerea și-au dat fiecare.

Spuneau că pe creier a suferit un șoc,
Nu ne dădeau speranțe că se va face bine.
Ziceau că nu va mai putea vorbi deloc
Și cât va mai trăi, așa mut va rămâne.

Dar mare era pentru noi toți minunea,
Totdeauna când ne plecam la rugăciune,
Tatăl meu prin Duhul Sfânt vorbea,
Dar nu românește, ci-n alte limbi străine.

S-a împlinit cu el Cuvântul din Scriptură,
Duhul Se ruga, deși mintea-i era fără rod.
Duhul Sfânt Se folosea atunci de gură
După sfântă voia Lui în acest mod.

Încurajați fiind și frații de această minune
Au intrat mai mulți cu noi în mijlocire.
Domnul, că-l va vindeca, într-o zi ne spune.
Și l-a vindecat deplin în marea Lui iubire.
Amin.
(Miercuri, 20 octombrie 2021)
Emanuel Bertea – Din Lumina Vechilor Cărări

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>