text Poezii crestine

Veniți la ape

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Ascultă azi, poporul Meu,
Ce umbli-n curăție
Și tot tînjești mereu, mereu,
După a Mea venire

Priviți acum spre Stîncă, sus,
Cu câtă măiestrie
Ai fost cioplit cu-adânc folos
Să bei din apa vie

Privește azi cu câtă milă
Și dragoste te-am scos cu greu,
De-acolo din adîncul gropii,
Să fii și tu cu Dumnezeu

V-am dat o pildă de părinte
Și v-am condus cu mare scop
Ca să vă scap din groapa morții
Spre care-naintați cu toți

Da, El e milă și-ndurare,
Căci mângâie Sionul Lui
Se-ndură și îl îngrădește
Ca pe-o cetate-a cerului

Și va preface iar pustia
În râuri line fel și fel,
Și-n harul Lui, din nou, grădina,
Poartă izvorul cerului

Vreau să înalț din nou cîntare
Și să te bucuri în Sion
Să mulțumești că izbăvirea
Coboară către orice om

Dar ia aminte azi, Sioane,
Pleacă urechea să M-asculți
Căci legea Mea îți face bine
Și e lumină pentru mulți

Neprihănirea e aproape
Și slava Mea s-a arăta
Când judeca-voi cu dreptate
Mărind nespus, nădejdea ta.

Ridică ochii și privește
Căci cerurile vor pieri
Pămîntul se prefece-n zdrențe
Și orice suflet va pieri

Să înțelegi că doar nădejdea
Și mîntuirea vor rămânea
La cei ce au neprihănirea
Ca haină scumpă-n viața Sa

Să nu te temi de tot ce omul,
Te ocărește-n deznădejdi
Și să nu tremuri când răul
Se-nalță sus, voi să fiți treji!

Căci vor pieri ca și un vierme,
Ca molia vor dispărea
Silește-te în orice vreme,
Căci mântuirea va triumfa!

Trezește-te și te îmbracă
Cu har, tu, braț al Domnului
Nu știi ce mare–i biruința
Ce-i scrisă-n cursul anului

Căci a uscat ca dintr-o dată
Mare-a fugit din calea Lui
Și-a nimicit o mare gloată
Egiptul și puterea lui

Și toți acei ce au credință
Vor veni iarăși în Sion
Și vor cânta cu biruință
Imnuri mergînd spre sfântul tron

Da, Eu te mângâi, ia amine,
Și nu te teme fără rost
De cel ce trece ca și iarba,
De fiul omului de jos

Și nu uita, căci Eu, sunt Domnul
Care din moarte te-a salvat
Și-am pus piciorul tău pe stîncă
Să nu mai cazi în val, purtat...

Treziți-vă, veniți la ape!
Eu sunt izvorul nesecat!
Și nu vă temeți de cel ce urlă
De-acela ce n-a ascultat

Eu îți voi da din ceruri pâine
Și n-ai să duci lipsă, deloc,
Dar vocea ta, mereu să sune
Cuvântul slavel lui Hristos!

Căci ți le-am dat să iei aminte
Și vreau și altora să spui:
Vino acum și ia aminte
Azi, la chemarea cerului!
amin

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>