text Poezii crestine

Urcă pe munte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Benone Burtescu
Urcă pe munte
Să vezi splendoarea de dincolo,
Splendoarea Canaanului.
Urcă pe munte să fii la un pas de Eden,
Să-ţi oglindeşti privirile-obosite
Pe măreţia oraşului veşnic,
Să înţelegi că viaţa
Nu-i frângere de drum,
Nici sfâşieri de timp
Şi nici sfârşit de noi,
Că ceea ce se pare încheiere
E numai început,
Că-n zarea ce se stinge
Se înfiripă zorii veşniciei
Cu revărsări de fluvii de lumină.

Urcă pe munte;
Numai pe vârf de munte poţi pricepe
Că nu eşti doar un bulgăre de tină,
Ci colţ de cer, fărâmă de divin,
De veşnicie;
Urcă pe munte,
Pe muntele credinţei,
Pe stâncile speranţei;
Pe crestele făgăduinţelor minune
Privirile tale să plângă fericite
Oprite de măreţia patriei promise.

Urcă pe munte
Chiar obosit de anii ce te-aşteaptă,
De tâmplele cărunte,
De braţele-n durere frânte,
De fruntea-nsângerată
Şi de picioarele rănite,
Urcă pe munte!
De nu se poate altfel,
Urcă-n genunchi.
Chiar dacă sufletul ţi-e sfâşiat de ne-mpliniri,
De căutări zadarnice,
De doruri risipite.

Urcă pe munte,
Chiar dacă-ţi pare aspră, fără sens
Cărarea ce te poartă către culme,
Chiar dacă pașii simt
Prăpăstiile fricii
Chiar dac-auzi şuvoaiele de lacrimi
Sălbatice vuind,
Urcă pe munte!
Ele curg la vale
Din ce în ce se-aud mai jos,
Dezamăgirile şi plânsul,
Din ce în ce e mai aproape cerul.

Urcă pe munte!
Acolo-ţi cad pe fruntea de văpaie
Stropi de balsam de paradis,
O împlinire-a armoniei
Ce-o-ncerci acuma fără rost.
Acolo-n vârf de tot,
Aripi în loc de paşi încătuşaţi,
În loc de mers e zbor netulburat.
Urcă pe munte,
Şi sub vegherea îngerilor buni,
Acolo sus
Ce-i pământesc din tine
Să se atingă
Şi să te-aprinzi pe bolta veşniciei
Ca o stea nemuritoare.

Acolo sus, pe muntele credinţei,
Pe muntele Golgotei,
Spre dincolo, spre Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>