text Poezii crestine

Unu-i drumul de făcut ce-ți aduce fericire!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Unu-i drumul de făcut ce-ți aduce fericire!


Dacă vrei să Îl slujești pe măritul Dumnezeu
Renunțări trebuie să ai, toate să le chibzuiești
Să lași totul ce îți place, dar nu e pe placul Său
Să înțelegi tot ce te așteaptă și tot ce o să primești

Una este calea sfântă care drept la cer te duce
Unu-i drumul de făcut, ce-ți aduce fericire
Domnul în tot te ajută bucurii din cer ți-aduce
Tu să Îl asculți în toate, să-L urmezi cu dăruire.

Dacă nu-L urmezi pe cale pe drum o să rătăcești
Dacă te sustragi din toate ce salvare-ți poate fii
Vine ceasul, vine clipa când din suflet te căiești
N-o să mai ajungi la ceruri, te desparți de veșnicii.

Tu să crezi neîncetat în Acel ce te iubește
În Acel ce s-a jertfit ca tu veșnic să trăiești
Numai El și nimeni altul binele tău îl dorește
Mergi pe calea Lui cea sfântă, nu vei fi dezamăgit.

N-o să-ți pară rău nicicând, că la lume ai renunțat
C-ai pierdut plăceri deșarte care nu te-ar fi zidit
Ținta ta, Isus să fie, Domnul cel sfânt și curat
Doar cu El în astă lume vei pleca spre infinit.

De-i cu tine, nu te teme, toate îți vor reuși
Tu vestește-L tuturor fără teamă sau rușine
Fiul Lui cel devotat, aici pe pământ, să fii
De ești fiul lui Isus, El va fi mereu cu tine.

Cel rău, te va ocoli, acum nu te mai iubește
Nu vrei să faci voia lui, ești al său rival de acum
Unde e Isus prezent, cel rău Satan, nu îndrăznește
Dar viclean cum este el, îți va mai ieși în drum

Fii atent bine veghează, cheamă-L pe Isus cu tine
În orice lucrare faci, Domnul să fie prezent
Căci dacă Domnu-i prezent toate le vei face bine
El veghează cu iubire și la tine e atent.

Slavă dă-I necontenit, obosit nu fii nicicând
El merită orice jertfă. din suflet să Îl slujești
Când vei merge sus la ceruri de aici de pe pământ
Tu vei fii mereu cu El, fericit să Îl slăvești!

Amin

Câmpia Turzii, 26 februarie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>