Unde ești Tu oare, Doamne?

Unde ești Tu oare, Doamne, Dumnezeu-Iehova-Iire,
Când urcăm şi noi pe Moria, prinși de teamă și uimire?
Unde-i braţul Tău puternic care lumea-ntreagă ţine
Să înlăture furtuna, să ne-aducă zări senine?

Unde eşti Tu oare, Doamne, Dumnezeul lui Ilie,
Să despici şi azi Iordanul valurilor de mânie?
Şi cu focul Tău din ceruri să se-aprindă iarăşi jarul,
Să sfinţeşti ca altădată moştenirea şi altarul!

Unde ești Tu oare, Doamne, Stânca noastră de-apărare,
Când în ceasurile grele, inima cumplit ne doare?
Să nu spună filistenii, cu batjocura de cleşte:
„Stânca nu mai varsă apă, norul nu mai străluceşte!”

Doamne mare, fă minunea, prin puterea Ta cea mare,
Să ne-aduci din nou speranţa bucuriei viitoare,
Să ne scoţi din groapa morţii, să ne scapi Tu de duşmani,
Să-Ţi înviorezi Tu robii şi lucrarea peste ani.

Rugul iarăşi fă-l să ardă, marea sufl-o să dispară,
Stânca să ţâşnească apă, și poporul să nu piară.
Stâlp de foc şi Nor de slavă! Doamne-arată-Ți iar puterea,
Şi pustia să dea mană, dulce, dulce, ca şi mierea.

Să-nflorească din nisipuri o grădină în pustie
Şi izvoarele de apă la Elim să ne îmbie.
Tu ridică-ne privirea de la lupta grea din vale,
Dă-ne visul Tău, Isuse, visul gloriilor Tale.

Doamne, slava lumii trece ca o iarbă-n arătură,
Floarea, da, se vestejeşte, cade jos orice făptură,
Însă slava Ta nu trece, şi Cuvântul Tău rămâne...
Noi în Tine ne încredem, şi ai Tăi suntem, Stăpâne!