text Poezii crestine

Te iubesc Isuse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emima Albu
Ce-am făcut Isuse,
ca să-mi curgă atâtea lacrimi?
Până când să mai aștept,
Durerea să mi-o alini?

Oare nu vezi Tu, totul?
Inima nu mi-o cunoști?
Până când să mai aștept,
La mine să Te cobori?

Nu vreau să te-ntreb " De ce",
Sau în încercare să cârtesc
Dar un lucru cer, oh Doamne
Pașii să mi-i întărești.

Când se va termina lupta mea?
Și te voi vedea în Slavă?
Adu ziua-aceea Doamne,
Adu-o mai degrabă.

Cu mâna Ta Sfântă,
Ce-mi mângâie obrazul,
Șterge-mi lacrimile,
Ce cu greu îmi descriu amarul.

Unde-i bucuria,
cu care Te slujeam?
Unde-i puterea,
Cu care-n rugăciuni biruiam?

M-am răcit,
M-am îndepărtat.
Am uitat că Tu ești Dumnezeul
Drept, Sfânt și Adevărat.

Dar adu-mi Te rog aminte,
Numele când mi l-ai chemat,
Când cu toată ființa mea,
Ție m-am predat

Când pornisem pe drumul credinței,
Cu atâta râvna înaintam,
Eram gata pentru Tine,
Chiar viața să mi-o dau.

Unde-i dragostea aceea,
Ce-n mine tot mai mult ardea?
Când priveam spre crucea Ta,
Inima de pace mi se umplea.

Oh Isuse,
cât îmi pare rău,
Am privit din nou în lume
Departe de Tine, și nepăsător

Suferința mi-a luat credința,
Singur mă simt tot mereu
Vreau din nou Prezența Ta,
In rugăciune să simt că zbor spre Cer.

Astăzi vin și-mi plec genunchi,
La crucea Ta Isuse Dragă.
Prin Sângele Tău, Spală-mi haina
Ce-nainte era albă.

Prin Harul Tău, ridică-mă
Pune-ma din nou pe stâncă.
Voi suferi pedeapsa dată,
În dreptatea Ta cea sfântă.

Dar nu mă lăsa jos,
Să râdă vrăjmașul de mine.
Chiar de sunt în întuneric,
Ești lumina mea și rămân statornic.

Nu mă lăsa să uit de Tine,
Ci vreau să te țin strâns de Mână.
Mă voi lupta până-n veșnicie,
Haina nouă s-o păstrez curată.

De ce-mi curg atâtea lacrimi?
Isuse acum știu de ce.
Totul este pentru binele meu,
Pentru a mea modelare.

Așa că, fă din mine tot ce vrei,
Chiar în țărână să mă-ntorc.
Dacă pot folosi drept mărturie,
Voi pași chiar și prin foc.

De ce?
Isuse Cât de mult Te iubesc.
Tu le știi pe toate,
Când stau jos
sau când mă trezesc.

Așa că nu voi înceta,
Din a Te sluji Domnul meu
Mărește-mi acum credința,
Să Te pot urma mereu.

Voi lupta pân'la sfârșit,
Oricât de greu ar fi: nu voi da n'apoi.
Prin Tine, ai promis că pot birui,
In Brațele Tale mă las, credincios.

Lucrează cu mine,
Folosește-mă
Să nu stau degeaba,
Căci plictiseala aduce moartea.

Isuse,
Nici o clipă să nu am pentru mine,
Ci fiecare minut,
Să ți-l dau, doar Ție.

De azi, trecutul meu este uitat
Prin Sângele Tau spălat.
Astăzi sunt liber,
Fiindcă în Mână Ta m-ai luat.

Oricât de greu ar fi
Când suferința mi se va părea prea grea,
Adu-mi aminte de promisiunea făcută
Că pentru Tine voi lupta.

Nu mai sunt singur,
Ci știu că ești cu mine.
In rugăciune stau de-acum,
Și până când vei reveni să mă iei la Tine.

Oh Isuse, Cât de mult Te iubesc.
Ești tot ce vreau, tot ce-mi doresc.
N-am nevoie de nimeni altcineva,
Ci doar în Tine, îmi găsesc împlinirea.

Îți mulțumesc acum
pentru tot ce sunt și ce voi fi,
Prin Harul tău trăiesc,
Acum și voi trăi.

Nu mă lăsa singur,
Fără Tine sunt pierdut.
Te rog pașii spre Tine,
În fiecare zi să-mi îndrumi.

Te iubesc Isuse,
Și adu-mi aminte neîncetat,
De prețul plătit pe cruce,
De Tine, Fiu De-Împărat.

Schimbă-mi viața,
modelează-mă aici jos,
Căci va veni o zi când vei veni,
Și vreau cu Tine spre Casă să zbor.

Îți mulțumesc și Te slăvesc,
Că ești prezent în viața mea.
Când descurajarea mă încearcă,
Cu mâna blândă atingi inima mea.

Îți mulțumesc că vei lucra,
Căci mana Ta nu-i prea scurtă.
Urechea ți-o întinzi,
Strigătul meu ca să-auda.

Mă vei întări
Iar eu Te voi slăvi.
Biruința de la Tine voi primi,
Si-mi vei da bucuria mântuirii.

Neîncetat spre Tine voi privi,
Numele Ți-l voi înălța
Cât pe pământ voi trăi,
In carul Tău de biruință, Tu mă vei purta.

Ești fericirea mea,
Iubirea vieții mele
Prin Tine-s împlinit,
Pacea-o am în încercare

Te voi sluji, Te voi iubi
Mereu Te voi lăuda.
Voi lupta și voi răspândi,
Cuvântul Tău în toată lumea.

Te iubesc Isuse,
Și nimeni nu va schimba lucrul acesta
Te iubesc,
azi mâine și până-n veșnicie.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>