Sufletul scutit de necazuri

SUFLET SCUTIT DE NECAZURI


Dacă îţi iubești viaţa şi vrei zile bune,
Ia aminte la tot... ce Domnul îţi spune.
La ce-ți scutește sufletul de necazuri,
Ia aminte... supune-te... şi nu fă nazuri.

Păzeşte-ţi gura şi limba de la tot ce-i rău.
Şi ţine minte... Hotărârea Lui Dumnezeu.
Vrednici de moarte, sunt cei ce nu se-mpotrivesc,
La vorbele care sufletul otrăvesc.

Fereşte-ţi buzele de vorbe-nşelătoare,
În amărăciune sufletul îţi moare.
Iute să treci împotriva bârfei la atac.
Şi strivește al pălăvrăgelii gândac.

Acei ce lasă... să curgă vorbele rele...
Cei ce nu grăbesc... să se lepede de ele.
Şi acei ce găsesc buni... pe acei ce le fac.
La tăcere... să caute... al cerului leac.

Căci cine-şi păzeşte gura şi limba de rău,
Ţine seama de Hotărârea Lui Dumnezeu.
Îşi scutește sufletul de multe necazuri.
Şi nu intră... în a guralivului moravuri.

Cine face bine, cum ar vrea să i se facă,
Va şti... când să vorbească şi când să tacă.
Ținând seama de ce e în Lege şi Prooroci,
Va alege doar pietre nestemate... nu roci.

Nu te grăbi... la bârfe să-ţi deschizi gura,
Căci veninul bârfei dezlănțuie cu foc ura.
Nu ciuli urechea... la acel ce defăimează...
Doar vorba bună sufletul înseninează.

De nu-i piedică gura... în calea fericirii,
Roua dimineții îşi deschide zefirii...
Fețele senine... emană bucurie...
Şi sufletul... ce e necazul... nu știe.

Sub raza senină... a veșnicului Soare,
Sufletul, cel scutit de necazuri, nu moare.
E hrănit cu sevă din izvorul fericirii,
Ce curge lin de sub tronul mântuirii.
Amin!