text Poezii crestine

Sufletul nu-i doar un prieten

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Sufletul nu-i doar un prieten
Înțelept și credincios.
Decât tot avutul lumii,
Decât orice economii
E mai scump și prețios,
Că l-a răscumpărat Hristos.

Față de un prieten dulce
Tu să ai, în vremi amare,
Bunătate nesfârșită,
Prin fapte adeverită
Și iubirea cea mai mare
Care din Hristos răsare.

Când se află-n vremuri bune
Omul crede... și nu crede.
Prietenia cea aleasă,
Prietenia credincioasă
Numai la necaz se vede
Ce preț are-n ce monede.

Dacă ți-ai ales prieten
Dintre cei aleși și sfinți,
Ascultă-mă ce te sfătui:
Ești dator să nu mai bănui
A lor gânduri și dorinți,
Ci s-aveți sfinte năzuinți.

Rana ce ți-o face-acela
Ce-l iubești și te iubește
Nu se vindecă cu totul,
Dacă nu se-ndură Domnul
Cât trăiești și cât trăiește,
Prea adânc ea răscolește.

Nu spune nimănuia
Ce crezi și ce gândești
De ai tăi când sunt departe,
De acei al căror frate
Și prieten spui că ești,
S-ar putea tu să greșești.

Dacă vreți ca fiul vostru
Să se-aleagă om cinstit,
Urmăriți-l unde umblă,
Pe la soare, pe la umbră,
Și ce prieten și-a găsit,
Dacă-i mândru sau smerit.

Faceți-l să aibă prieteni
Numai dintre credincioși
Și-i vor fi toți anii vieții,
Chiar și cei ai tinereții
Vrednici, harnici și frumoși
Fără tovărășia celor păcătoși.
Amin.
(Miercuri, 28 aprilie 2021)

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>