Suflet însetat

Suflet însetat

Mare-i bucuria celui însetat
După ce sufletul și-a stâmpărat
Din izvorul sfânt și cristalin
Ce curge de la tronul harului divin.

Că numai însetatul poate spune
De setea ce o are pentru rugăciune,
Cât și pentru Cuvântul plin de viață
Care-i pentru suflet hrană și povață.

Că nu-i dor mai mare pentru omul însetat
Când poate să bea din izvorul nesecat,
Din apa sfîntă care înviorează
Pe cel cu conștiința trează.

Bun e Domnul care se îngrijește
De cel care după apa vie, el tânjește
Și vrea cu orice preț să fie săturat
Cu apă sfântă de la Cel Preaînalt,

Că nu-i nici o bucurie aici pe pământ
Ca atunci când te bucuri în Duhul Sfânt,
Când sufletul ți l-ai alimentat
Cu apa sfântă de la Marele Împărat.

Izbucnești în plâns de bucurie
Când ai această apă vie,
Ești fericit, cu suflet împăcat
Că și de tine Domnul s-a 'ndurat

Că n-a trecut nepăsător pe lângă tine,
Nu te lasă în groapă, sau ruine,
Ci își face milă de cel care dorește...
De cel ce în lucrarea Domnului sporește,

De cel care aleargă la izvorul binecuvântat
Bând din apa vie, sufletul și-a înviorat.
Cine bea mereu din apa vie
Îi ține de sete până în veșnicie,

Până în clipa în care se va înfățișa
În fața Celui Sfânt ce l-a îmbrățișa
Cu mare drag pe cel ce I-a slujit
Zicând: vino, căci ai biruit!
Amin