Străjerul

“Străjerule,mai este mult din noapte?”(Isaia,21:11)

Parcă-ntunericul nu mai e greu,
Rărit de umbre şi pătat de şoapte
Şi,tresărind,întreabă duhul meu:
Străjerule,mai este mult din noapte?

Mi-a fost povară vălul ei cernit,
Purtată greu pe umerii răbdării,
Şi-aş fi căzut dacă n-aş fi tivit
Cu vii speranţe tot cuprinsul zării.

Ca să cuprindă zarea năzuind
Spre ea se-ndreaptă inima şi gândul
Să soarbă cu nesaţ zorii mijind
Şi albul dimineţii-mbrăţişându-l.

Dar negurile încă izvorăsc
Din bezna care zace prin unghere
Şi mă apasă,şi mă răscolesc;
Mai este mult până în zori,străjere?

Îmi înnoiesc speranţa din Cuvânt
Şi mă zidesc sorbind eternitate
Ştiind că sunt mai mult decât pământ
Şi sufletu-mi transcende-această noapte.

E ceasul nopţii când se-aud cocoşi
Venind cu zori,cucurigând lumina,
Când cad răpuşi ai beznelor coloşi,
Istoria trăgând pe ei cortina.

Privesc străjerul iar,şi iar,şi iar
Şi-l ţintuiesc cu semne de-ntrebare
Care ţâşnesc cu scânteieri de-amnar
Din cutele hlamidei de răbdare.

Dar ştiu că voi vedea zorii arzând
Sub astrul ce-şi rostogoleşte roata
Şi de pe zid străjerul trâmbiţând:
E dimineaţa sfântă,Maranata!

Amin
Vulcan,07 nov.2011