text Poezii crestine

Străini și călători

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: 2Corinteni 5/ 6-9 ""Așadar, noi suntem plini de
încredere, căci știm că, , dacă suntem acasă în trup, pribegim
departe de Domnul pentru că umblăm prin credință nu prin
vedere.
Da, suntem plini de încredere, și ne place mult mai mult
să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul.
De aceea ne și silim să-i fim plăcuți, fie că rămânem acasă,
fie că suntem departe de casă."" Amin.

Străini și călători, spre cer călătorim
Prin valea plină de necazuri și dureri...
Dar trecem peste ele chiar de suferim
Că Cel ce ne întărește să nu ne poticnim
Este Dumnezeul oricărei mângâieri.

Drumul e greu, așa a fost întotdeauna,
De gropi și pietre multe-i plină valea...
Uneori, ne mai trântește valul și furtuna
Dar noi ne ridicăm și alergăm întruna
Că Dumnezeu ne netezește calea.

Când ne lovim de neputințe omenești
Ne oprim la oaza rugăciunii sfinte
Și-a cântărilor de laudă duhovnicești
Să bem din apele izvoarelor cerești,
Spre a primi puteri să mergem înainte.

Suntem slabi... Și când apare neputința
E greu, și suferim adesea în tăcere,
Dar ne mângâie neîncetat făgăduința -
Și-n inimi avem nădejdea și credința
Că Isus Hristos ne umple de putere.

Suntem apăsați de lacrimi și suspine,
Și prea împovărați de grijuri și dureri...
Vin încercări - și nu-s deloc puține,
Dar știm că mângâierea și-ajutorul vine
Numai de la Purtătorul de poveri.

Noi purtăm în trupuri un țepuș, mereu,
Să ne amintească că suntem muritori...
Și uneori ne plângem că țepușu-i greu,
Ori, dacă-i pus în noi de Dumnezeu -
Să-l acceptăm - să nu fim cârtitori.

Să ne lăsăm în mâna Lui de Tată
Netulburați de duhul disperării,
Că mai târziu, la marea Judecată -
Când vom primi cunună și răsplată
Vom înțelege rostul încercării.

De multe primejdii parte am avut,
Din care numai Dumnezeu ne-a scos...
Dar, dacă prin ele nu am fi trecut,
Noi, niciodată n-am fi cunoscut
Ce înseamnă pacea dată de Hristos.

Hristos ne cere să avem credință
Și s-alergăm pe cale mai departe...
Să uităm de necazuri și de suferință,
În inimi să avem o singură dorință:
Să fim cu El și dincolo de moarte.

Căci acolo ne așteaptă o moștenire
Când vom pleca de pe acest pământ
Acolo sus, în cerul plin de strălucire
Unde nu va fi decât neprihănire,
Și pace, și bucurie în Duhul Sfânt.

Deci, să nu ne oprim din alergare
Că Dumnezeu copiii nu și-i lasă...
Ci, să avem deplină încredințare
Căci Tatăl ne iubește pe fiecare
Și vrea s-ajungem lângă El, ACASĂ. Amin.

Alba Iulia la28 ianuarie 2026



Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>