text Poezii crestine

Stingher și singur

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Colceru
Când încercările revin
Eu la tine mă gândesc
Caci în Tin’ odihna o găsesc
Și pe deplin mă liniștesc

Oricât de greu și dificil ar fi
Cu tine alături eu voi birui
Căci nu’s copilul cel firesc
Ci fiul Dumnezeului ceresc

Și tot așa mergând ’nainte
M-apropii mai fidel de țintă
Nu mai jelesc în astă lume
Ci îți pășesc pe-a tale urme

Și tot așa mergând mereu
Mai curajos printre atei
Să te vestesc mereu
Pe tine Doamne Dumnezeu

Cum m-ai salvat și ridicat
Când ceața m-a învolburat
Când stam în plâns și somnoros
Pe-a osândirii rogojinii jos.

Când mă vedeam atât de vinovat
De-al meu subit, murdar păcat
Ce nu putea a fi răscumpărat
Decât prin sânge sfânt curat

Și-atuncea calm m-ai întrebat
De ce m-ai stai pe rogojină îndurerat?
Și ți-am răspuns că n-am pe nimeni
Să mă cufunde în apa deznădejdii!

Căci altul înainte-mi se cufundă
Iar eu rămân stingher și singur
Cu o speranță că-ntr-o zi
Mântuirea pentru mine s-o ivi.

Dar iată ziua mântuirii a venit
Când blând în ochii tu m-ai privit
Și-apoi în susur blând tu mi-ai grăit:
Scoală-te, ridică-te și umblă!

Părea o nebunie, ce vorbe-s astea?
Și totuși cu credință m-am supus
Și după atăția ani de deznădejde
Am lepădat al rogojinei plâns

Și-am început să umblu
Și să te preamăresc pe Tine
Cel ce viața-n mine ai aprins
Și-o pace, bucurie de nedescris.

Iți mulțumesc din inimă Stăpâne
Că te-ai gândit să treci pe lânga mine
Să mă ridici din deznadejdea-mi sumbră
Și-acum tot chinul îmi pare doar o umbră!

09 Octombrie 2011



Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>