text Poezii crestine

Stelele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Georgeta Gherasim
Doamne, sunt atâtea stele ce pe boltă se ivesc,
Cu cât noaptea e mai neagră, tot mai tare strălucesc.

În a patra zi create, ca și luna, soarele,
Ele luminează lumea: Cloșca, Puii, Carele...

Tu la toate le-ai dat nume! Pentru noi e un mister,
Prin puterea Ta cea mare, una n-a lipsit pe cer.

Să arate vremea, anii, anotimpurile chiar,
Asta e a lor menire ce-o respectă iar și iar.

Dar citim în Sfânta Carte despre niște mărturii,
C-ai făcut din stele semne și-ai vestit prin prorocii:

„Ieși afară, dar, Avrame! Hai să numeri stelele,
Dacă poți! De nu, privește și ascultă-Mi vorbele:

Tot așa-Ți va fi sămânța, Eu te binecuvântez!
Fii, deci, credincios în toate și vedea-vei că lucrez!”

La aceleași mii de stele ne uităm spre ceruri noi:
Să ne amintim că Domnul nu-și ia vorba inapoi.

Astrele stau mărturie: după mii și mii de ani,
Mai exită azi evreii neînvinși de-ai lor dușmani.

Iosif a visat în noapte unsprezece stele, clar,
Ce cu soarele și luna se-nchinară similar.

După ani de grea robie se-mplinise ce-a văzut
Și din nou stau mărturie astrele de la-nceput.

Balaam a fost un altul care a zărit o stea,
Dar era îndepărtată și din Iacov se ivea.

„Un toiag de cârmuire se ridică-n Israel!”
Nu știa că după veacuri va veni Emanuel.

Dar la împlinirea vremii, niște magi din răsărit
Care cercetau înaltul, raza stelei au zărit

Și călăuziți de astru au venit și-au căutat
Unde S-a născut Copilul cu destin de Împărat.

Azi, Isus Hristos e Rege sus în ceruri înălțat,
Vrând la El ca să atragă orice suflet curățat.

Este Steaua dimineții, e Luceafărul din zori,
Ce creștinii îl așteaptă să revină printre nori.

El a biruit pe diavol și al morții bold l-a frânt;
Ne-a răscumpărat cu sânge și ne vrea în cerul sfânt.

Da, vom străluci în ceruri înțelept de vom trăi,
De-nvățăm neprihănirea, printre stele vom luci.

Ce frumoasă promisiune, Daniele, ne-ai lăsat!
Câte lucruri despre stele azi le-am recapitulat!

Ele stau de mărturie: Dumnezeu a împlinit
Ceea ce-a vestit prin vremuri într-un mod desăvârșit.

Să ne întărim credința: Domnul nu ne va lăsa!
Își va ține promisiunea! Ne-a săpat în palma Sa!

Doamne, ne uităm spre stele, nu spre a ne închina,
Ci să Te vedem mai grabnic, vrem a Te întâmpina!
(Genesa 1:14-19, Genesa 15:5-6, Isaia 40:26, Numeri 24:17, Matei 2:1-12, Apocalipsa 22:16, Daniel 12:3)

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>