Stele căzătoare

Din ceruri stele căzătoare
Se prăbușesc spre lut putrid
Zdrobindu-se fărâmicioare
De întunericul solid.

Împrăștiindu-se prin noaptea
Cu nevăzut neînțeles
Își pierd știința și dreptatea
Prin fire negre de eres.

Ci țăndărelele-ascuțite
Ferindu-se de ochi hapsâni
Se aricesc ca în cuțite
Să nu fie luate-n mâini.

Pitite-n firele de iarbă,
Pe cotilirile de val
Înfricoșate că vreo labă
Va strânge plânsul de cristal.

Ca-n pofta ei pentru putere
Târându-le într-un ungher
Le va preface-n giuvaiere
Tăioase exclamări de cer.

Apoi la gât să și le poarte
În salbe prinse cu-un lănțug
Bombastice lucind și moarte
Sub jug fiind și ele jug.

Ci își visează o privire,
Un suflet prețuind un vis
Cu aripi blonde de iubire
În versul inimii nescris.

Ce ridicându-i diamantul,
Să vadă-n orice colț splendori
Înaripând cu el talantul
Cu aspirația spre zori.

Nu într-o fală omenească
Să le arate tuturor,
Ci-n inimă să le sădească
Ca pe-un grăunte în ogor.

Să le stropească-n rugăciune,
Să le-ntărească-n mulțumiri
Consinderându-le minune
Sosite-n clipe de trăiri.

S-audă șopotul de spice
Ce psalmi vor legăna în piept,
Bezna cu viața să despice
Înflăcărat și înțelept.

Cu versurile lor în mână
De mucegaiuri nesupus
Să se înalțe în lumină
Un astru nou, acolo, sus.

C-apoi, la vremea potrivită,
Pe-un traiectoriu dureros
Să cadă-o stea în văi zdrobită
Ca lacrimile lui Cristos.