Speranță în furtună

Faptele Apostolilor 27:20

Când cerul a tăcut în bezna nopții,
Și stelele-au fugit din bolta lor,
Când m-am văzut lăsat în voia sorții,
Am spus atunci că nu am viitor.

Și zi și noapte stăruiau în față,
Doar valuri reci și moarte la hotar.
Speranța a pierit cu-a ei dulceață,
Și sufletul tânjea cu mult amar.

Dar chiar atunci, în beznă și ruine,
Un glas de foc din cer s-a auzit:
„Să nu te temi, căci Eu sunt lângă tine
Și te voi duce unde ți-am făgăduit.”

Săgeți de apă spintecau durerea,
Dar mâna Lui mi-a fost adăpost sfânt.
Sub lemnul rupt, plutea mereu puterea
Ce-aduce viață-n mijloc de mormânt.

Nu pașii mei m-au scos din valul mării
Ci harul Său, și mare mila Sa.
Când S-a-mbrăcat in haina îndurării,
Furtuna a tăcut la vocea Sa.

Și-acum, știu bine: Domnul nu mă lasă!
Când tot se rupe, El rămâne far.
În miezul morții, poate scrie viață—
Și din cenușă face un altar.

Dany Căpătan