text Poezii crestine

Sfinții își pun nădejdea-n Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!"
și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o
nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de
cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în
toate căile tale."" Amin! Psalmul 91:9-11.

Sfinții în orice încercare -
Că încercați suntem mereu,
Au credință neclintită
Și nădejde-n Dumnezeu.

Că Dumnezeu tămăduiește
Inimile lor zdrobite,
Leagă răni și înviorează
Ale lor duhuri smerite.

Și totuși, în boala grea
Inima ni se înspăimântă
Și în durerea necurmată
Oasele ni se frământă.

În culcuș nu avem stare...
Mâncarea ne face greață,
Buzele șoptesc întruna
"Doamne, scapă-mă cu viață!"

Și-apoi, dacă se găsește
Un înger mijlocitor,
Domnu-ascultă rugăciunea
Și s-arată îndurător.

Și îi zice: "Izbăvește-l!
În groapă să nu pogoare
Că am găsit și pentru el
Un preț de răscumpărare."

Dumnezeu face dreptate
Și ne apără pricina,
Sufletul ni-l izbăvește-
Viața vede iar lumina.

Și la a Domnului poruncă
Îngerii ne vor păzi
Să umblăm înaintea Lui
În lumina celor vii.

Domnul este pentru mine
Cetățuia mea cea tare,
Scutul mântuirii mele -
Stânca mea ocrotitoare.

Că din orice strâmtorare -
Orișicât ar fi de grea,
El mă scoate la loc larg,
El e întăritura mea.

Numele Celui Preaînalt
E zidul meu de apărare -
E locul meu de adăpost,
Turnul tare de scăpare.

Domnul mă povățuiește
Și totdeauna îmi îndreaptă
Cu dragoste și bunătate
Inima pe calea dreaptă.

Și cine ar putea s-alunge
Pacea sufletului meu,
Când în juru-mi tăbărește
Îngerul lui Dumnezeu? !

Fără număr este ceata
Îngerilor păzitori
Că din vânturi face îngeri
Și din flăcări slujitori.

Mii și mii de mii de îngeri
Din a Domnului oștire,
Toți au felurite slujbe -
Alergând fără oprire

Și brăzdează întruna cerul
Cu-ale lor aripi de aur -
Soli cerești, trimiși de taină
Ale veșnicului Faur.

Ei sunt duhuri slujitoare
Trimise să împlinească
Slujbe pentru aceia care
Caută să moștenească

Mântuirea Celui Veșnic
În cerul nemărginit
Unde veci de veci domnește
Pacea fără de sfârșit.

Iar bucuria-n Duhul Sfânt -
La fel, dăinuie mereu,
Și toți vor fi pentru vecie
Ca îngerii lui Dumnezeu. Amin!
Alba Iulia 21 mai 2019



Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>