text Poezii crestine

Scrisoare spre vrăjmaș

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mateas Teodor
Dați de rușine pe satan
Luptați prin duh cu voia firii
Voi nu luptați cu pumnu-n van
Ci cu șarpele cel viclean, năpârca pustiirii.

Văzutu-te-am căzând din cer
Tu înger al luminii
Și-ai fost apoi zdrobit prin lemn
De planul mântuirii.

Ești osândit să arzi pe veci
Unde ți-e strălucirea?
Ce ai avut odată-n cer
Și te-a răpus mândria.

Da, Dumnezeu te-a osândit
Și n-a cruțat pe îngeri, pe care tu i-ai osândit
Aripile li s-au topit...
Căci i-ai târât în pulberi.

Și astăzi ești tot un pârâș
A fraților ce-i tragi pe sfoară
Îi ispitești, i-ademenești
Dar Domnul strigă: ieși afară!

Căci izgonit ai fost pe veci
Și-n cer... nu-i fi a doua oară
Și negreșit ai să plătești
Orice făptură faci să moară.

Dar pentru om El a creeat
Un rai precum odinioară
Unde nu-s șerpi și nici păcat
Ca tu să strici a doua oara!

Celui care te-a alungat
Prin Hristos îi spun: Tată
Eu azi sunt fiu de Dumnezeu
Tu, ești fugar pe viață.

Poți să mă asuprești cât vrei
Hristos îmi dă putere
De cad... mă și ridic-napoi
Căci Domnu-mi dă putere.

Isuse... mângâierea mea
Fii scutul și tăria mea
Îmi apără Tu pricina
Fii Tu neprihănirea mea și a mea apărare!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Splendori
Plecat să redescopăr adevărulAm poposit la Dumnezeu, în cer.Punea pe ochii mei cu un echerUn fel de țel școlar, ca profesorul.Am cunoscut atingeri fără numărȘi nu erau erate prinse-n cărți.Noblețe, tr... Citeste mai mult >>
Rugăciunea, e putere!
Rugăciunea, e putere!Rugăciunea, e putereEa ne ajută, să trăimPrin ea cerem mângâiere,Când suntem triști, suferim.Din inimă, să se spunăCa Isus, să o primească,Rostită c-o vorbă bunăPe noi, ca să ne z... Citeste mai mult >>
Nu uita de chemarea ta
Nu uita de chemarea taCând ai plecat la drum cu Domnul,Nu ți-a promis un drum ușor.Ți-a pus în suflet o chemare:„Păstorește turma Mea cu dor.”Ți-a pus în mâini nu doar o slujbă,Ci suflete răscumpărate... Citeste mai mult >>
Nu știu…
Nu știu unde m-a duce viațaDar știu finalul ei bălai.Ulciorul va-ntâlni mormântulIar sufletul va merge-n Rai.Nu știu unde m-or duce pașiiCuprinși între un ceas și-un an.Bătători-vor drumuri sterpeDar... Citeste mai mult >>
Între ceartă și aclamații
Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.Schimbător e omu-n toate și ades nefericit... Citeste mai mult >>
Pace sfântă
Pace sfântă și divină,De la Domnul am primit,Cu El sunt în siguranță,Și sunt cel mai fericit.Pe calea-ngustă spre ceruri,Mă conduce Domnul meu,El îmi luminează calea,Mă ajută când mi-e greu.Izvor nese... Citeste mai mult >>
Nu pleca din turmă
Nu pleca din turmăNu zăbovi să vii în ajutorPreaiubit și scump Păstor.Te așteaptă oaia rătăcităÎn spinii lumii încâlcită.De acolo nu are scăparePână nu primește eliberare.Când Păstorul se va înduraPe... Citeste mai mult >>
ISUS- COMOARA VIETII.
ISUS, COMOARA VIETII!Andrada Sighiartau04.01. 2026.dacă n-aş avea credinţace-a fost dată pentru sfințin-aș cunoaște mântuirea,lacrimile ce-s fierbinţi...n-aș cunoaște izbăvirea,sufletul mi-ar fi pierd... Citeste mai mult >>
SA NU PRIVESTI IN JURUL TAU!
Să nu priveşti în jurul tău...Andrada Sighiartău10.01. 2026.Să nu priveşti în jurul tăuSpunând că nu e nimenea cu tine,Căci Dumnezeul tău cel Sfânt,Nu se va depărta de tine.Chiar dacă singur ai rămasI... Citeste mai mult >>
DUMNEZEU NEDESPARTIT-
Dumnezeu nedespărţit-Andrada Sighiartău20.01. 2026Acolo în odăiță Doamne, ai coborât la patul meu...Si ai turnat din nou în mine puterea Ta de Dumnezeu.Ai reumplut a mea fiinţă cu Duhul Tău cel Sfânt,... Citeste mai mult >>