Sămânţă

Dacă-aş fi plâns doar că dureri
Muşcau din trupul meu cu ură
Mi-aş fi cerut un vraci din ieri
Cu leacuri de învăţătură.

Dacă greşeli m-ar fi-ntristat
Cu orice-amar cules din lume
Inteligenţe-aş fi cătat
Cu-nţelepciunile în nume.

Dacă un trai în insucces
M-ar fi-ndoit înspre ţărâne
Numaidecât aş fi cules
Antologii despre destine.

Dacă în nopţile-omeneşti
Gemeam de neputinţe grele
Academii bisericeşti
M-ar fi-nvăţat citiri de stele.

Te chibzuiam că n-am putut
Să cred că eşti pe lumea asta,
Ci setea de necunoscut
Nu mi-a întredeschis fereastra.

Eu Te doream cu-un vis ascuns
Ce nu-l puteam a înţelege
Şi nici un gând nu m-a străpuns
Ca Tu să îmi devii o lege.

Fără ambiţii, fără dor,
Fără un ţel în cugetare
Eu, pur şi simplu,-am vrut să mor
Cum frunza în aramă moare.

Şi am căzut în hău de hău
Ca meteoru-arzând prin aer,
Ci palmele lui Dumnezeu
Mi-au prins căderile cu vaier.

Cu sângele din rana Sa
Porni în piatra mea Iubire
Că din împrăştiata-mi stea
Am încolţit o fericire.

Din vremuri, luturi, din simţiri
Şi-ale reflecţiilor peşteri
Păşii cu-ntregul de uimiri
Pragul veciilor de creşteri.

Avântul Vieţii-ndeamnă-n sus,
Ci, uneori, mă-ntreb din luptă
De ce m-a înviat Isus
În prăbuşirea întreruptă.