text Poezii crestine

Sa ne grabim

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rad Maria
Sa ne grabim

Nu pune jos Domnul strigarea, inca azi trambita zarea,
Ca sa face si-o sa fie, in curand miscare vie.
Si acei ascultatori si pe cale silitori,
Se vor duce in cer sus, cum a spus Domnul Isus.

Dar acuma, El lucreaza printre oameni pe pamant
Ca sa fie totul gata, pentru cei cu Duhul Sfant.
Sa ii scoata dintr-o lume care-i plina de pacate,
Prin iubirea Lui cea mare sa-i salveze de la moarte.

Pregatirea lor se face cu efort si sacrificii
Zi de zi mergand pe cale si urmand mereu indicii.
Cum zice Sfanta Scriptura intre file adunate,
Ce pastreaza al Sau Cuvant, si sfaturi ne alterate.

De la bunul Dumnezeu au venit, prin Fiul Sau,
Si a dirijat lucrarea, sa auda toti chemarea.
Pentru ca sunt vremuri grele, cine crede sa se spele,
De pacate prin Isus, sa poata ajunge sus.

Cine aude si-mplineste tot ce Biblia vesteste,
Va fi scris numele Lui sus in Cartea Domnului.
Caci porunca a fost data, cu sfintenie pastrata,
Sa nu fim doar caldicei, impanzind lumea cu ei.

Nici un pas in lumea care, merge astazi la pierzare,
Sa nu fie pus deloc, ca va merge chiar in foc.
Luminat Domnul a spus, loc mai este acolo sus.
Si e pregatita masa, sa vina apoi mireasa.
Sa o duca prin alai, la Dreapta Tatalui in rai.

Dar mai trebuie sa lucreze si pe noi sa ne-ndrumeze,
Sa tinem a Lui carare, dreapta, si nu orisicare.
In masura Lui ceruta, stramta cum a fost facuta.
Sa aiba efect in viata, pentru cine vrea in fata,
Sa ajunga-n vesnicie si cu Domnul ca sa fie.

Si ne cere prin Cuvant, sa avem si Duhul Sfant,
Care da invatatura de la sursa, din Scriptura.
De la bunul nostr' Parinte, cum a fost iar mai-nainte.
Nu cu STOP si iar pornire, ca asa-i in omenire.

Sa fi astazi clatinel, cum vrea firea ta, acel,
Care sta, nu se sileste si nici nu se pregateste,
Sa astepte al nostru Mire, cand va fi a Lui venire.

Dar cine astazi aude si nu spune vorbe multe,
Tace, face si-mplineste, pe Isus in cer gaseste.
Ca acolo-i destinatia si va fi curand locatia.
Sa soseasca cei alesi si de-aici de jos trimisi.

Cauta pana este vreme si Domnul vrea ca sa te cheme,
Sa ai umilinta pusa pe clanta de jos la usa.
Si toate sa fie gata, ca-n curand se-apropie data,
De plecare-ncolonata, spre ceruri sus destinata.

Ca s-a mira universul, cu cei existenti, de mersul,
Gloatei ce nu se mai gata si la poarta se arata.
Iar de dincolo de masa, se vor intreba in Casa,
Cine sunt? de unde vin? care-i rostul lor divin?
C-au intrat pe porti in rai si cu Domnul in alai.

Si Isus, atunci le-a spune, ca ei vin de-acol' din lume,
Ca pe Isus L-au primit, si prin El s-au mantuit.
Si in sfanta partasie au fost lucratori in vie.
Implinind Cuvantul Lui si porunca Tatalui.

Si El ii va aseza si la dreapta Lui vor sta.
Atunci se va termina tot ce Biblia spunea.
Deci, atentie sa luam, ca de nu ne inselam,
Si pierdem directia pusa de la Dumnezeu adusa.

Dar noi nu dorim asa, deci asculta ruga mea,
Doamne si ne pregateste ca venirea Ta soseste.

Amin


Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>