text Poezii crestine

Robi sau slobozi!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona


Când cercetăm Cuvântul
Moise scrie in "Exod"
Și arată cât e greul...
Când Israel, este rob.

Trimiterea lui Moise
Să-i scoată din Egipt,
Îi face să gândească
Căci - fi-vor biruinți!

Dar oare, liberarea,
Avut-au pe deplin
Când viața lor ascunsă
Era numai venin?

Îi scapă de robie,
De bice... cărămizi...
De adunat la paie...
De egipteni usurzi...

Dar este o robie,
De care n-au scăpat;
Și care pân-la urmă,
Pe toți i-a terminat...

În orice-mprejurare
Ce se ivea-n pustie,
Cârtirea tot ațâță
În ei, numai mânie.

Și iar cârtesc spre Moise;
Și lui Aron în față...
Căci numai ei sunt vina,
De greul lor din viaţă

Cârtirea aceasta, frate,
I-a frânt în pribegie...
Și rând pe rând, urgia,
I-a ucis în pustie...

Dar noi cum oare suntem
În drum spre Canaan
Domnul ne-a dat de toate
Aici la-al Său han

Iartare, mântuire, pace,
Eliberare de păcate...
Și ne-a trasat divinul țel
Ca să ajungem sus, în cer.

Dar, hai să facem socoteala;
Răspunsul parcă ne-nfioară.
Dacă se întâlnesc vreo-doi,
Cârtiri de slujitori, şuvoi...

Numai bârfeli, numai păcate;
Robiri... noi zicem, neînsemnate;
Dar pân-la urmă, rămâi jos
Pe veci de veci, fără Hristos...

Deci, azi, am vrea ca fiecare
În cântărirea de-ndurare
Ce ni s-a dat din cer, de sus,
Noi hotărâri pentru Isus...

Nu Moise, nu Aron, sunt vina!
Ci lupta, clevetirea, ura...
Și multele bârfeli sau șoapte
Ce ne robesc și zi, și noapte...

O! scrie Doamne: "Îndurare!"
Aici la noi, în adunare,
Și fă-ne slobozi în Hristos,
Nu robi în clevetirii de jos!

Dă Tu putere la oricare -
Ce stă aicea-n adunare;
Să binecuvinteze-n fapte
Și-n gînd, și-n vorbă, pe-al lui frate.

Dă Tu de sus, o limpezire!
Și fă-ne slobozi, fără fire;
Cu pace-n rugăciuni uniți,
Să fie slujitori ținuți;

Și astfel, toți, așa cu pace,
Să nu cârtim de colo-n coace...
Să priveghem mereu-mereu,
Pînă vom fi cu Dumnezeu!

Nu robi, ci slobozi în Hristos
Purtând steagul victorios,
Mărturisind cum se cuvine
Căci în curând, Isus revine!
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>