text Poezii crestine

Roagă-te !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
Când nu mai ai putere,
Și nici glas să îl înalți,
Să nu te uiți la durere,
Și pe Domnul să îl cauți

In rugăciune vei simți,
Prezența cea divină,
Ușor tu te vei curați,
Și pacea o să vină,

Roagă-te chiar de nu vezi,
Pe cel ce tainic te ascultă,
Vorbește-i și apoi să crezi,
Că îți va da putere multă,

Oceane întregi de s-ar vărsa,
Și vor uda a ta ființă,
Tu roagă-te și nu înceta,
In toate, dava-ți biruință,

In încercări tu să te rogi,
Și cel ce aude va răspunde,
Pe loc tristețea să alungi,
Căci Domnul vine să te ajute,

În lupta tu nu da înapoi,
Ci înaintează cu putere,
Căci așa e lá război,
Prin credință, nu prin vedere,

Roagă-te și-n zile bune,
Ca să ai întăritură,
Când vor veni zile grele,
Să poți ieși din furtună,

Nu înceta să înalți mereu,
Rugăciunile fierbinți,
Să aibă milă Dumnezeu,
Și de cei nemântuiți,

Stai de vorbă, în odăiță,
Cu cel ce totul cunoaște,
El îți știe orice dorință,
Și tot El le împlinește,

Roagă-te și nu uita,
Rugăciunea este drumul,
Ce spre cer te va urca,
Acolo unde este Domnul,

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Cântec
Când urc muntele credinţeiZi de zi către ceruri sus,Gust pacea unei lumi mai buneȘi-a vieţuirii cu Isus.Şi simt sfârşitul nopţii greleÎn zorii altei lumi topit,Eterna păcii primăvarăO simt în noul răs... Citeste mai mult >>
Banii nu cer de mâncare
Banii nu cer de mâncareNici nu trebuie congelați!Cine nu-i cruță când areO s-ajungă-n strâmtorareCa să ceară pe la frați,De nevoi fiind mânați.Omul care cheltuieșteȘi mai mult decât câștigăÎn curând n... Citeste mai mult >>
Suferința Ta.
Suferința Ta.Mi-e capul plin de apăDe suferința meaDar știu că nu-i mai mareDecât a fost a TaEu n-am fost pus pe cruceCu sulița împunsȘi nici spinii din crângFruntea nu mi-au străpunsNici palma nu mi-... Citeste mai mult >>
Ascultarea, este sfântă!
Ascultarea, este sfântă!Când auzi Cuvântul sfânt,Să simți mare bucurie,Gândul nost pe acest pământCe ne invață, ne îmbie,Să ne cercetăm mereuÎn rugă, Doamne să stămÎn fața lui DumnezeuTot ce avem mai... Citeste mai mult >>
Az Úr ereje
Az Úr erejeAlázatosan ülök Jézus keresztje alá,És alázatos bűnbánattal letettem a terhemet.Látom, hogy a kegyelem áramlik szeretet aláOlyan szeretettel, amely gyújtja az élő hitet.Bizalmam soha nem fo... Citeste mai mult >>
A bölcsességet kíséri a szerelem
A bölcsességet kíséri a szerelemA bölcsesség, amikor beszél,Mindig kíséri a szerelem. Életcél:Az adakozó visszakapVirágzó szerelmet mindennap.Adj szeretetet, ő visszajön,Hagyj békét, virágozva örüljön... Citeste mai mult >>
Suntem lumini
Nu ne frânge noaptea paşii peregrini,El este Lumina, noi suntem lumini;Soarele dreptăţii este El din veci,Razele noi suntem, luminând poteci.El e Focul Sacru, Domnul celor vii,Peste noaptea lumii noi... Citeste mai mult >>
Doamne, către Tine-alerg
Doamne, către Tine-alerg,Rostul jertfei să-nţeleg,Harul revărsat întreg,Orice vină să mi-o şterg.Doamne, către Tine vin,Binele să-l ştiu deplin;Lângă Tine, Chip divin,Viaţa-ntreagă mi-o închin.Doamne,... Citeste mai mult >>
Fă bine oricui
Fă bine, om bun, dar nu cere răsplată,Căci lumea e schimbătoare, deșartă.Azi îți zâmbește, mâine te uită,Cu inima rece, cu fața tăcută.Ai dat ajutor, ai fost lângă cineva,Dar mâna-ntinsă azi, nu va ma... Citeste mai mult >>
El s-a coborât din slavă
Efeseni 4:10El s-a coborât din slavăCa pe noi să ne ridiceȘi-n a cerului dumbravă,Ochii noștri să Îl vadă,Și va fi de noi ferice.A-mbrăcat un chip de robCa să ne slujească,Ca să facă-un vas din ciobȘi... Citeste mai mult >>