Ridică-te, Românie

În zi de sărbătoare, străbun pământ tresare,
Chemarea peste veacuri, din nou te înconjoară;
Căci Domnul stă și vede a inimii hotare
Și cântărește neamul ce-n fața Lui coboară.

Pe munții tăi, o, țară, se-aude glas de Tată,
Și râurile-ți poartă un strigăt de durere:
„Întoarce-te la Mine, la Calea de-altădată,
Ca să găsești odihnă, și-n Legea Mea plăcere!”

Căci nu prin braț de carne îți vei croi o soartă,
Și nici prin forța armei găsești eliberare;
Ci doar prin Domnul care, deschide azi o poartă,
Ca fiii tăi să intre, pe drumul de scăpare.

El poate, printr-o șoaptă, să stingă orice teamă;
Și să îți pună-n inimi, foc viu de înnoire;
Să vindece durerea ce încă te condamnă
Și să-ți redea curajul din vechea ta menire.

Ridică-te azi, țară, și ia-ți cămașa albă,
Spălată-n jertfa crucii, în sângele Salvării;
Că-ntoarcerea la Domnul îți dă o nouă slavă
Ce nu se poate scrie, în pagini de istorii.

Și dacă vei răspunde cu inimă smerită,
Vei fi iar stâlp de pace în marea de popoare;
Iar fiii tăi cu viața, prin Duhul înnoită
Vor lăuda pe Domnul, puterea noastră mare!

Dany Căpătan