text Poezii crestine

Ridică-mă Tu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Minodor Suteu
Ridică-mă Tu

Ridică-mă Tu, Stăpâne atunci
Când inima-i tristă şi plină de-amar,
Când sufletul bea din cupa-ncercării
Revarsă în el un strop sfânt de har.


E crudă viaţa şi aprigă-i lupta
Şi mulţi dintre noi, suntem răpuşi
Nu doar ispita îşi pune amprenta.
De valu-ntristării mereu suntem duşi.


Nu doar satana, cu-a lui mari oferte
Ne prinde în laţul de el ferecat,
Nu doar momeala ce-o vezi în vitrine
Sau tehnica ce astăzi a evoluat.


Ci chiar deznădejdea şi lipsa speranţei
În lumea aceasta cuprinsă de rău,
Te poate răpune în clipele grele
Şi duce departe de-al tău Dumnezeu.


Ridică-ne Doamne Stăpâne atunci
Când ploaia-ntristării la geamul nost bate.
O lasă-Ţi Tu harul ce-aduce cu el
Pacea divină, şi-a ei nestemate.


Să mângâie duhul, să lege el rana
Să-alunge-ntristarea şi roadele ei,
Amarul lăsat în noi de satana
Alungă-l Isuse! Şi-apoi dacă vrei,


Cereştile stări, cântarea eternă
Ce-o cântă în cor oastea cerească,
Din pulberi ridice pe cei ce-au căzut
Şi facă în ei nădejdea să crească.


Adu-ne momentul de mult aşteptat
Când toate lăsa-vom aicea în vale,
Şi-n sfânta cetate, la masă cu Tine
Prin harul Tău sfânt, avea-vom intrare.




Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>