text Poezii crestine

Reîntâlnire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Cure
Isuse, când Te-am întâlnit
Pentru întâia oară,
Erau a primăverii zile,
Cu toporași şi cu zambile
Şi cu ciripit pe-afară.

În nopţi cu lună și senin
Cânta privighetoarea,
Şi-n grădiniță pe cărări,
Ningeau cireşi, ningeau și meri,
Şi caișii-și ningeau floarea.

Îngenuncheat în fața Ta,
Sub cerul plin de stele,
Ți-am dat durerea ce durea,
Povara ce mă apăsa,
Păcatul ce mă chinuia,
Ți-am dus 'nainte un trecut,
De care-amarnic m-a durut
Şi lacrimile mele.

M-ai înţeles şi m-ai condus
La muntele-ndurării,
M-ai pus apoi ca să culeg
Din florile iertării.

Din florile ce le-am cules,
Mi-ai împletit cununa,
Din clipa-n care m-ai iertat
Şi m-ai salvat, m-ai înfiat,
M-ai logodit, m-ai cununat,
Al Tău pe totdeauna.

Târziu de tot ne-am reîntâlnit
Pe-aceleaşi drumuri și poteci,
Dar era ploaie şi noroi
Şi ne suflau pe amândoi
A toamnei vânturi reci.

Îngenuncheat în faţa Ta,
În noaptea de tăcere,
Ţi-am spus că-i iarnă-n viața mea
Şi crucea-mi pare tot mai grea,
Şi nu mai am putere.

Şi cum stăteam îngenuncheat
'Naintea feţei Tale,
Mi-ai spus să nu mă înspăimânt
De ploaie, frig, de nor sau vânt,
C-așa-i pe-a crucii cale.

Dar crucea trebuie s-o port
Şi-n zi de veselie,
Şi-n noaptea plină de-ncercări,
Cu lovituri şi cu dureri,
Cu vânt şi vijelie.

Am înţeles că e așa,
Uitând c-afară-i frig și plouă,
Am implorat iubirea Ta
Şi-am împărțit povara-mi grea,
Cu Tine pe din două.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>