Razboiul tacut al gindurilor

Războiul tăcut al gândurilor”
Mintea omului, să știți, e un teren de lupte grele
Între duhuri nevăzute, cele sfinte și rebele.
Și să știți că lupta-i aspră în văzduh spiritual,
Fără reguli e războiul, mulți mascați și imorali.

Vor să ne atragă dulce, deghizați cu măști perfide,
Vor să pară duhuri bune, de încredere, rigide.
Și adesea nu cunoaștem de-a cui parte noi luptăm,
Pare că avem scopuri bune, dar de fapt ne îndepărtăm!

De aceea, drag creștine, vreau să știi: mereu în luptă
Multe duhuri deghizate vor mereu să te distrugă.
De aceea ele apar și-ți atrag a ta privire
Înspre critică, gunoaie, lucruri date-n nimicire.

Și să știi, iubit creștine, că acesta-i primul pas
Ca să pierzi tu bătălia cu acel ce-ți e vrăjmaș.
Primul pas înspre cădere e privirea ta de osândă
Înspre fratele de-alături, ce-i de fapt o oaie blândă.

Când nemulțumirea apare în al tău suflet, creștine,
Să-ți oprești o clipă pasul pentru a privi în tine.
Să faci o introspectivă, care uneori chiar doare,
Dar aceasta te va face să stai iarăși în picioare!

Când începi a critica și a vedea doar partea rea,
Nu sunt frații tăi de vină, ci chiar însăși viața ta!
Viața ta interioară e oglinda ce reflectă
Ale tale răni din suflet, care mintea le suspectă.

Dacă simți că nu îți place ce vezi azi în jurul tău,
Nu da vina pe-ai tăi frați și nici chiar pe Dumnezeu.
Fă-ți o reevaluare, cât de sinceră tu poți,
Și-ai să vezi ce mult vei crește, vei deschide alte porți!

Cei din jur sunt o oglindă, chiar a noastră sufletește,
Tot ce-n jur azi ne irită, răni ce-s grele ne amintește.
Și de vrei să schimbi o lume, să-ți aduci mereu aminte
Că schimbarea începe-n tine și începe cu-a ta minte!

Și când vei lucra la tine, să crești mult, să fii mai sfânt,
Te vei bucura de roade, cum e scris și în Cuvânt.
Și când în interior cu adevărat ești bine,
Și în alții o să vezi, nu gunoi, ci doar rubine!

Nu degeaba spune Domnul, chiar prin psalmul lui David,
Că un pom ce-i lângă ape, și în arșiță-i rigid.
Și nu-l arde acea arșiță, : ce-i de-afară-i trecător,
Rădăcinile lui mari au acces la viu izvor!

De aceea nu se teme nici de-o arșiță ce doare,
Baza lui este-năuntru, temelia ce nu moare.
De aceea, drag creștine, dacă nu ai răni în tine,
Vei vedea în jurul tău trandafiri și vase pline.

Dar de-ai ceva ce doare și neîmpliniri pe drum,
Vei vedea în orice om doar ce-i pleavă, doar ce-i scrum.
Al tău duh va reflecta ale tale răni din piept,
Toți îți vor părea nevrednici și doar tu vei părea drept.

De aceea ia aminte: când ale tale rădăcini
N-au acces la apa vie,
Arșița exterioară va usca în tine totul
Și-ai să mori în grea mândrie.

De aceea stai o clipă și analizează-ți traiul
Și-ai să vezi că-n duhul tău este ascuns chiar însuși raiul.
Cum a spus și Domnul nostru când umbla pe-acest pământ:
Că în inimile noastre se ascunde cerul sfânt.

Totul de aici începe, da, din pieptul nostru chiar,
Mintea noastră-i un teren plin de luptă iar și iar.
De încep să vină gânduri unde-i critică, să știți,
Undeva e o problemă, nu sunteți mai pocăiți!

Pocăiții își înnoiesc mintea lor în orice zi,
Ei au pace-n a lor inimi, chiar de vântul i-ar zdrobi.
Ei văd binele în oricine, să ridice-i scopul lor
Și, zidind în a lor cale, ei slăvesc pe Creator!

Dar de începi să demolezi, să tai aspru-n jurul tău,
Undeva e o problemă ce te duce-n negrul hău!

Fiți atenți, creștini și tineri, cu ce duh voi vă hrăniți,
Multe-n jur sunt doar iluzii, lupi ce par a pocăiți.
Fiți atenți ce fel de hrană dați voi minții voastre-ntruna,
Nu-i ce-i verde este iarbă, nu ce pare-i hrană bună!

Hrana vie și curată este doar Scriptura Sfântă,
Nu cum alții o tâlcuiesc, nu cum alții o cuvântă,
Ci cum Tatăl ți-o arată zi de zi, într-un mod nou,
El lucrează-n unicat, nu-n dubluri, nu în ecou.

Lasă-te ghidat de Domnul, spune-I Lui tot ce te doare
Și să știi că adevărul te va pune-n picioare!
El ți-a revela aparte cum să fii și azi alt om,
Cum poți să aduci tu roade, cum aduce un bun pom.

Stai mereu pe calea sfântă, strâns în Isus ancorat,
De ce să trăiești ca sclavul, când ești fiu de împărat? !

De aceea ia aminte: tu ești om de viță aleasă,
Să gândești la fel ca Isus, căci tu ești a Lui mireasă.
Nu-ți concentra privirea pe nimicuri și pe pleavă,
Conectează-te la sursă, fii un ghid în lumea oarbă.

Să nu uiți: exteriorul e de-o mică importanță,
Dar să știi că duhul tău trage greu pus pe balanță.
Concentrează-te pe tine, recentrează-te la sursă,
Umple-te din nou de Domnul, ca să nu cazi mâine-n cursă.

Totul ce zidește, frate, tot ce-i dragoste și har,
Tu să știi că-i de la Domnul, darul Lui fără hotar.
Dar tot ce te demolează, ce-ți aduce multă frică,
E un fals, o înșelăciune ce doboară, nu ridică.

Căci doar dragostea curată poate să-ți arate calea
Care duce-n slăvi divine, fără să socolească valea.
Căci doar dragostea curată te convinge de păcat,
Doar ea, unica în lume, frânge lanțuri neînfricat.

Doar ea, unica în lume, poate să convingă omul
Fără grai, fără strigare, căci așa lucrează Domnul.
Doar ea, unică în lume, stă-n tăcere și mult rabdă,
Nimeni parcă n-o observă, într-o-ntreagă lume oarbă.

Dar la urmă, drag creștine, voi să știți că doar iubirea
Va împărăți în slavă, va gusta chiar nemurirea!
Pare că-i neobservată, dar e-o forță-atât de mare
Care frânge mii de vicii, forța ei n-are hotare!

Și aici aș vrea să-nchei, să vă spun să vă iubiți
Și prin dragostea frățească voi Cuvântul împliniți.
Și acei ce au in piept dragostea de sus, divină,
Ei în suflet au pe Domnul, ei au pace și Lumină.

Căci cine-n asta lume nu iubește, voi să știți,
Că n-au cunoscut pe Domnul, cât n-ar fi de pocăiți.
Doar iubirea cea curată definește-un creștin,
Unde-i dezbinare, ură, e noroi și mult venin!

Unde-i dragoste e Domnul, căci natura Lui divină
Este dragoste și pace, alinare și Lumină! !