text Poezii crestine

Rămâi cu noi Isuse!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
Rămâi cu noi Isuse, căci s-a făcut târziu,
Iar teama mă cuprinde, nu pot să o descriu,
Simt uneori că ceasurile trec rapid, nu se opresc,
Iar lucrătorii iscusiți nu se mai ostenesc,

Ramai cu noi Isuse chiar dacă ne-am răcit! !
Și de pe calea sfântă cam des ne-am rătăcit
Ne iartă tu Părinte, că nu știm a asculta. .
Azi te rugam fierbinte, tu nu ne lepăda. .

Ramai cu noi Isuse, și fă-ne conștienți,
Să privim vremurile si să fim atenți,
Trezește-ne din somnul ce pare că a cuprins,
Întreaga omenire, iar focul e aproape stins!

Rămâi cu noi Isuse, fiindcă ne dorim,
Prezența cea divină din nou să o simțim,
Să ne întărești credința și starea ce-a cuprins! !
Pe mulți din frații mei și par de neatins! !

Rămâi cu noi Isuse, și nu ne ține în seamă,
Ce am spus sau am făcut ca și odinioară,
Simțim că fără tine, noi nu putem trăi,
Cu lacrimi te rugăm, pe toți a ne uni,

Rămâi cu noi Isuse, și dă-ne pâinea vieții,
Vrem a ne bucura de soarele dimineții,
Nu vrem din bezna lumii să mai primim nimic,
Tânjim după puterea ce-nvinge pe inamic,

Rămâi cu noi Isuse, căci iată s-a înnoptat,
Iar noi din izvorul vieții nu ne-am adăpat,
Mai toarnă azi din Duhul Sfânt, peste noi
Să fim iar plini de sevă, și nu goi

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Splendori
Plecat să redescopăr adevărulAm poposit la Dumnezeu, în cer.Punea pe ochii mei cu un echerUn fel de țel școlar, ca profesorul.Am cunoscut atingeri fără numărȘi nu erau erate prinse-n cărți.Noblețe, tr... Citeste mai mult >>
Rugăciunea, e putere!
Rugăciunea, e putere!Rugăciunea, e putereEa ne ajută, să trăimPrin ea cerem mângâiere,Când suntem triști, suferim.Din inimă, să se spunăCa Isus, să o primească,Rostită c-o vorbă bunăPe noi, ca să ne z... Citeste mai mult >>
Nu uita de chemarea ta
Nu uita de chemarea taCând ai plecat la drum cu Domnul,Nu ți-a promis un drum ușor.Ți-a pus în suflet o chemare:„Păstorește turma Mea cu dor.”Ți-a pus în mâini nu doar o slujbă,Ci suflete răscumpărate... Citeste mai mult >>
Nu știu…
Nu știu unde m-a duce viațaDar știu finalul ei bălai.Ulciorul va-ntâlni mormântulIar sufletul va merge-n Rai.Nu știu unde m-or duce pașiiCuprinși între un ceas și-un an.Bătători-vor drumuri sterpeDar... Citeste mai mult >>
Între ceartă și aclamații
Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.Schimbător e omu-n toate și ades nefericit... Citeste mai mult >>
Pace sfântă
Pace sfântă și divină,De la Domnul am primit,Cu El sunt în siguranță,Și sunt cel mai fericit.Pe calea-ngustă spre ceruri,Mă conduce Domnul meu,El îmi luminează calea,Mă ajută când mi-e greu.Izvor nese... Citeste mai mult >>
Nu pleca din turmă
Nu pleca din turmăNu zăbovi să vii în ajutorPreaiubit și scump Păstor.Te așteaptă oaia rătăcităÎn spinii lumii încâlcită.De acolo nu are scăparePână nu primește eliberare.Când Păstorul se va înduraPe... Citeste mai mult >>
ISUS- COMOARA VIETII.
ISUS, COMOARA VIETII!Andrada Sighiartau04.01. 2026.dacă n-aş avea credinţace-a fost dată pentru sfințin-aș cunoaște mântuirea,lacrimile ce-s fierbinţi...n-aș cunoaște izbăvirea,sufletul mi-ar fi pierd... Citeste mai mult >>
SA NU PRIVESTI IN JURUL TAU!
Să nu priveşti în jurul tău...Andrada Sighiartău10.01. 2026.Să nu priveşti în jurul tăuSpunând că nu e nimenea cu tine,Căci Dumnezeul tău cel Sfânt,Nu se va depărta de tine.Chiar dacă singur ai rămasI... Citeste mai mult >>
DUMNEZEU NEDESPARTIT-
Dumnezeu nedespărţit-Andrada Sighiartău20.01. 2026Acolo în odăiță Doamne, ai coborât la patul meu...Si ai turnat din nou în mine puterea Ta de Dumnezeu.Ai reumplut a mea fiinţă cu Duhul Tău cel Sfânt,... Citeste mai mult >>