Răbdarea

Când vine spre tine-al necazului val
Să nu fugi căutându-ţi scăparea,
Căci ceea ce sigur te duce la mal,
A fost şi rămâne răbdarea.

Când eşti umilit şi hulit pe nedrept
De cei ce fac răni cu plăcere,
Să ştii căci în toate un om înţelept
Aşteaptă răbdând în tăcere...

Ştiind că-ntr-o zi negreşit, omul rău
Sfârşi-va-n a lui răutate,
Şi Cel îndelung răbdător, Dumnezeu,
Şi ţie-ţi va face dreptate.

Speranţa vieţii ţi-e pusă-n mormânt,
Simţind cum durerea cumplită
Te ţine aproape culcat la pământ
Cu inima-n lacrimi zdrobită.

Mai rabdă crezând, şi-ţi va fi mai uşor
Căci poate un ceas te desparte
De ziua în care vei fi-nvingător,
Când piatra se dă la o parte.

Atunci vei pricepe ce bine-i s-aştepţi
În vremi de necaz cu răbdare,
Când ochii spre cer cu credinţă-i îndrepţi,
În ceasul de grea încercare.

Ce mulţi plâng amar, regretând ce-au pierdut
Când n-au aşteptat cu răbdare,
Şi-n ceasul mâniei dreptate-au făcut
Cu propria lor răzbunare.

Tu, serv al credinţei, nicicând nu uita -
Necazul aduce răbdarea!
Şi-n urmă răbdarea aduce cu ea
Din orice necazuri salvarea.