Psalmul 89

Psalmul 89

A Tale îndurări, atât de bune
Eu, Doamne, totdeauna voi cânta
Oriunde-aș fi, cu gura mea voi spune
Din neam în neam credincioșia Ta

Iată ce zic despre a Ta-îndurare:
”Sunt veșnice-a ei sfinte temelii
Cum cerurile sunt, așa de tare
E-a Ta credincioșie pe vecii!”

”Făcut-am legământ, ce dăinuiește,
Cu-alesul Meu atunci când l-am chemat
Cu David, robul Meu ce mă iubește
Și-atuncea lucru-acesta I-am jurat:

”Promisiunea-aceasta ți-o fac ție:
Pe veci voi înmulți sămânța ta
Și îți voi da un scaun de domnie
Ce pe vecie ți-l voi așeza!”

Da, Cerurile laudă întruna
Minunile ce n-au asemănare
Și-a Ta credoncioșie totdeauna
De sfinți e lăudată-n adunare

Căci din întregul Cer, cine mai poate
Să fie-asemănat cu Domnul meu
Și cine-i ca și Tine Doamne-n toate
Între toți Fiii a lui Dumnezeu?

Căci Dumnezeu în Sfânta adunare
E înficoșător și de temut
La toți ce-n jurul Lui, în ascultare
Ființa lor cu drag și-au așternut

O, Doamne al oștirilor, Cel vrednic,
Ești Dumnezeul nostru, bunăoară
Cine mai e ca Tine de puternic? . .
A Ta credincioșie te-nconjoară

Mândria mării când e-nfuriată
Tu ești Acela care o-mblânzești
Când valuri se ridică dintr-o dată
O Doamne numai Tu le potolești

Ți-ai arătat puterea Ta cea mare
Egiptul, ca pe-un hoit Tu l-ai zdrobit
Cu brațul Tău care aseamăn n-are
Pe toți vrăjmașii Tăi i-ai risipit

A Tale-s Doamne cerurile toate
Pământl tot la fel, oricât se-ntinde
De Tine toate sunt întemeiate
Întreaga lume, . . tot ce ea cuprinde

Chiar miazănoaptea, care timpu-mparte,
Și miazăziua le-ai făcut anume
Taborul și Hermonul, de departe
Se bucură de preasfințitu-Ți Nume

Puternicul Tău braț are tărie
Și-a lui lucrare este minunată
Căci mâna Ta e tare pe vecie. .
O, Doamne-a Ta dreptate e-nălțată

Aleasa judecată și dreptatea
Sunt tronului Tău veșnic temelie
Credincioșia cât și bunătatea
‘Naintea Feței Tale-s pe vecie

Ferice de poporu-acela care
Cunoaște clar al trâmbiței răsunet
Și care în lumina Feței Tale
Cu grijă-i este zilnic al său umblet

El neîncetat e plin de bucurie
De al Tău Nume, mai presus de toate
Și se fălește orice-ar fi să fie
Întotdeauna cu a Ta dreptate

Căci Tu ești fală pentru-a lui putere
Ce o ridici cu-a Ta bunăvoință
Ești scut lui Israel când el te cere
Sfânt Împărat ce-aduce biruință

Atunci, printr-o vedenie-ai spus dorul
Și-acelui preaiubit i-ai arătat:
”Unui viteaz i-am dat Eu ajutorul
Un tânăr dintre voi am ridicat

Căci am găsit în urma căutării
Pe David, robul Meu de pe pământ
Și pentru mărturia însemnării
L-am uns cu untdelemnul Meu cel Sfânt

Da, mâna Mea-l va sprijini oriunde
Și-al Meu braț întărire îi va da
Vrăjmașul niciodată nu-l va prinde
Și nici cel rău nu îl va apăsa

Ci dinaintea lui, cu braț puternic
Pe-a lui potrivnici Eu am să-i zdrobesc
Ce-am hotărât rămâne-va statornic
Și voi lovi pe-acei care-l urăsc

Credincioșia și-a Mea bunătate
Vor fi cu el întruna și vor sta
Și-a lui tărie, mai presus de toate
Prin al Meu Nume se va înălța

Voi pune-n mâna lui apa din mare
Și râurile-n dreapta îi voi da
El,”Tată” îmi va zice cu-adorare
”Ești Domnul mântuirii, Stânca mea!”

Iar Eu din el întâi-născut voi face
Dintre-mpărați, cel mai înalt să fie
Păstrându-i bunătatea Mea în pace
Și legământul Meu pentru vecie

Eu îi voi face veșnică să fie
Sămânța lui... mereu să se-nmulțească
Voi face a lui scaun de domnie
Cât zilele din cer să dăinuiască

Dar dacă fiii lui se vor abate
Și părăsi-vor Legea Mea atunci. .
Orânduielile, dacă-mi vor fi călcate
Prin nepăzirea Sfintelor porunci,

Atunci a Mea nuiauă o voi scoate
Și-a lor fărădelegi voi pedepsi
Plătind nelegiuirile lor toate
Amare lovituri ei vor primi

Dar n-o să-ndepărtez din bunătate
Făcând credincioșia-Mi de minciună
Nu-mi vor fi legămintele călcate. .
Ce buza Mi-a rostit o să rămână

O dată am jurat cu fermitate
Sfințenia Mea fost-a mărturie
Să mint acum lui David? Nu se poate
Sămânța lui va ține pe vecie

Iar a lui mândru scaun de domnie
Ca soarele va fi ‘naintea Mea
Ca luna dăinui-va pe vecie
Ca martor credincios din cer va sta

Și totuși, în mânia Ta deodată,
Pe unsul Tău, Tu l-ai îndepărtat
Nesocotind făgăduința dată
Cununa pângărind, i-ai aruncat

Cetățile, . . le-ai dărâmat pe toate
Și zidurile toate-ai prăbușit
De toți e jefuit de nu se poate. .
Ajuns-a de vecini batjocorit

Tu la potrivnici dreapta-ai înălțat-o
Pe-a lui vrăjmași, Tu i-ai înveselit
Să dea ‘napoi și sabia-ai lăsat-o
Și-n toiul luptei nu l-ai sprijinit

Tu pus-ai capăt strălucirii date
Și tronul la pământ i L-ai trântit
A tinereții zile-au fost scurtate
Și de rușine L-ai acoperit

Dar până când, o Doamne bun, Preasfinte
Te vei ascunde fără încetare
Și Îți va arde-atâta de fierbinte
Mânia Ta ca focu-așa de tare?

Ce scurtă-i viața mea. . adu-Ți aminte!
Nu sunt o Doamne doar un pumn de lut
Și pentru ce nimic Preasfânt Părinte
Pe fiii omului Tu I-ai făcut?

Este vreun om ce poate să trăiască
Iar moartea să n-o vadă cu putință?
Ce sufletu-ar putea să-și izbăvească
Scăpându-l din a Morții Locuință?

Unde sunt Doamne-acuma bunăoară
Întâile-ndurări ce-aveau să vie
Pe care le-ai jurat odinioară
Lui David, în a Ta credincioșie?

Adu-Ți aminte Doamne de ocara
Ce robii Tăi mi-au dat fără-ncetare
Să-Ți amintești că port în sân povara. .
Ocări venind din multele popoare

Adu-Ți aminte de ocări primite
De la vrăjmașii Tăi, o Domnul meu
Ocări și-mpotriviri ce-au fost țintite
La unsul Tău, la pașii lui mereu

Ascultă-mi rugăciunea! . . eu sunt omul
Iar Tu Părinte veșnic și divin
O, binecuvântat să fie Domnul!
În veci de veci Amin! Amin! Amin!

12/21/2024 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona