text Poezii crestine

Psalmul 77

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan
Psalmul 77

Cu glasul meu, spre Domnul cu ardoare
Eu strig când sunt mâhnit în ființa mea
Spre Dumnezeu se-ndreaptă-a mea strigare
Și sigur știu că mă va asculta

În ziua de necaz caut pe Domnul. .
Și noaptea stau în clipe de veghere
Când mâinile-mi întind dispare somnul
Iar sufletul meu nu vrea mângăiere

De Dumnezeu mi-aduc din nou aminte
Și-un geamăt toată ființa-mi copleșește
Gândesc adânc și-atâtea-mi trec prin minte. .
Iar duhul meu în mine se mâhnește

Tu pleoapele deschise-mi ții, Părinte
Nu pot vorbi. . de frământare-amară
Doar zile de demult îmi vin în minte
Și anii ce-au trecut odinioară

Gândesc și la cântările-mi duioase
Cuget adânc. . și noaptea mă oftic
Iar înăuntrul inimii cețoase
Pe gânduri cade duhul meu și zic:

Chiar veșnic lepăda-va Domnul oare?
Și binevoitor El n-o mai fi?
Sfârșită-i bunătatea Lui cea mare
Și-a Lui făgăduinți pentru vecii?

Uitat-a Dumnezeu să aibă milă
Și în mânia Lui s-a răzgândit?
Iar îndurarea-I sfântă și stabilă
Și-a tras-o înapoi căci S-a scârbit?

Atunci îmi zic: Aceea ce mă face
Din nou să sufăr. . parcă n-re rost
Căci dreapta Celui Preaînalt tot zace
Și nu mai este dreapta Lui ce-a fost

Dar tot voi lăuda din nou, fierbinte,
A Domnului lucrări lăuda-voi iară
N-am cum să nu-mi aduc de ele-aminte
De-a Tale mari minuni de-odinioară

Mă voi gândi cu inimă Părinte
La-a Tale mari lucrări înfăptuite
Și tot mai bine voi lua aminte
La câte-au fost de Tine isprăvite

O, Doamne Dumnezeul nostru tare
A Tale căi atât de sfinte sunt
Și care dumnezeu este mai mare
Ca Dumnezeul nostru pe pământ?

Doar Tu ești Dumnezeul ce domnește
Acel ce faci minuni neîncetat
Puterea Ta ce veșnic dăinuiește
Printre popoare Tu Ți-ai arătat

Prin brațul Tău neînfricat, Preasfinte
Ai izbăvit poporul Tău mereu
Pe a lui Iacov fii, ca un părinte
Și pe-a lui Iosif când erau la greu

Când apele pe Tine te văzură
O, Doamne sfinte, s-au cutremurat
Au fost uimite fără de măsură
Și-adâncurile toate s-au mișcat

Turnat-au norii apă cu găleata
Când tunetul în nori a răsunat
Săgețile-au zburat urmându-și ceata
Prin orice loc pe unde-au apucat

Tunetul Tău vârtej de vânt crease
Iar fulgerele lumea-au luminat
Pământu-ntreg atuncea se mișcase
La glasul Tău, el s-a cutremurat

Tu Ți-ai croit un drum uscat prin mare
Cum niciodată nu s-a mai văzut
Prin ape foarte mari făcând cărare
Și-a Tale urme nu s-au cunoscut

Poporul Tău prin ape și pustie
Ca pe o turmă l-Ai călăuzit
Prin a lui Moise mână, cu tărie
Și prin a lui Aron căci l-Ai iubit

04/29/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona (Sherman, TX)

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>