text Poezii crestine

Psalmul 65

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan
Psalmul 65

Cu-ncredere o Doamne, Preaslăvite,
Lăudat vei fi-n Sion pentru vecie
Și fi-vor juruințele-mplinite
Care Ți-au fost demult făcute Ție

Tu ruga ne-o asculți din înălțime
Când Te strigăm de orișiunde-am fi
De-aceea în dorința după Tine
Toți oamenii la Tine vor veni

Mă copleșesc mereu fără-ncetare
Nelegiuirile ce nu le pot uita
A noastre făr’delegi, la fiecare
O Doamne, știu că Tu le vei ierta

Ferice de acel ales de Tine
Pe care înaintea Ta-l primești
În preajma stălucirilor divine,
Să locuiască-n curțile Cerești

Ne-om sătura de binecuvântare
Ce-n Casa Ta se află neîncetat
Și de sfințenia ce-i făr’ asemănare
A Templului Tău sfânt și minunat

Tu prin minuni ne-asculți în bunătate
O, Dumnezeul mântuirii noastre,
Nădejdea, pân’ la margini depărtate,
Pământului și mărilor albastre

Cu-a Lui tărie munții întărește
Și-ntruna cu putere-ncins se poartă
El marea cu-al ei urlet potolește
Și zarva din popoare când se ceartă

Cei ce trăiesc la margine de lume
Când faci minuni se înspăimântă tare
De veselie umpli Tu anume
Și Răsărit și-Apusu-n depărtare

Tu cercetezi pământu-n întregime
Și-i dai belșug și îl îmbogățești
Cu-a Tale râuri, ce-s de apă pline
Tu le dai grâu. . și iată cum îl crești:

Îi uzi devreme brazdele-n șiroaie,
Sfărâmi cu apă bulgărul uscat
Și astfel îl înmoi căci Tu-i dai ploaie
Și-i faci răsadul binecuvântat

Încununezi tot Anu-n întregime
Cu-a Tale bunătăți întotdeauna
Și pașii Tăi, venind din înălțime
Al Tău Ceresc belșug îl varsă-ntruna

Câmpiile pustiului întinse
Sunt adăpate cu credincioșie
Și dealurile toate sunt încinse
De mâna Ta cu-atâta veselie

Pășunile-s de oi acoperite
Și văile de Tine-s îmrăcate
Cu grâu bogat și strigă fericite. .
De bucurie Doamne, cântă toate.

01/12/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona



Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

DE CE SUSPINI
DE CE SUSPINIFiica Mea, de ce te plângiCând apăsarea scurge lacrimi pe obraji?Dar oare cei ce-au fost sfințițiCu toții, n-au fost incercati?De ce suspini când spinii uriiȘi ai invidiei și răutățiiSe-a... Citeste mai mult >>
Prieten minunat
Ce pot sa fac în mijlocul furtuniiCând valurile-n juru-mi spumegând,Izbesc necruţător în luntrea vieţii,Nelinişte în suflet ridicând?Ce pot să fac, când vâslele-s zdrobiteȘi vânturile mi se-mpotrivesc... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt aceia
Fericiți sunt aceiaCu sufletul lor blând.Aceia pământulCu lacrimi străbătându-lÎl vor moșteni curând:E voia Celui Sfânt.Fericiți sunt aceiaFlămânzi și însetați,Dorind neprihănirea.Să aibă mântuireaEi... Citeste mai mult >>
E timpul
Azi... o altă zi la fel ca toate celelalte,O zi în care spui că vrei să mergi 'nainte,Dar privirea ta spre înapoi grăbită-aleargă.De ce îți lași gândul să hoinărească-așa departe?De ce trecutul vrei p... Citeste mai mult >>
Sfatul mădularelor
Odată, într-un trup s-a dusO ceartă între mădulare:“Cine e vrednic și mai sus?Cui se cuvine tron, onoare?”Îndată ochiul a vorbit:“Eu văd lumina și cărarea;De n-aș veghea necontenit,V-ar prinde lesne î... Citeste mai mult >>
În mâna Ta de Tată.
În mâna Ta de Tată.Oare nu mă ține mânaStrăpunsă de fierul greu?Oare n-ai făcut din mineUn copil de Dumnezeu?N-ai avut Isuse milă?Nesfârșită îndurareSă plătești în locul meuSă primesc a Ta iertare?Tu!... Citeste mai mult >>
În toate, ascultător
În toate, ascultătorOmul ce-i scultător,Se numește fericit,Chiar dacă nu-i e ușorPe drumul bun, a pornit.Se ferește de cei răi,Nu vrea, ca să-i însoțeascăNu vrea, să fie ca eiPe Isus, să Îl mâhnească.... Citeste mai mult >>
Soră dragă și-nțeleaptă
Soră dragă și-nțeleaptă,Cum stai pe baricadă?Furtuna te mai doboară?Când vine-așa, deodată.Nu mai fi descurajatăCând lovește și izbește,Uneori în tine nimereșteCând vine vreo vijelie.Să știi că Domnul... Citeste mai mult >>
Când inima plânge
Când inima plângeÎntr-o cameră mică și tăcută,O fetiță plânge în șoaptă,Iar nopțile i se par mai lungi,Speranța din inimă i s-a topit.Privește printre geamurile reci,Cum zăpada viscolește pe stradă,D... Citeste mai mult >>
In cãutarea mea/Am strigat
1. In cãutarea mea, Isuse,Eu mergeam cu indoialã mare,Nu credeam ca Tu, pe mine,Mã primesti cu-atata milã, Doamne.R1: /:Si-am strigat: ''-O! Doamne-Doamne!N-am putere, dã-mi Tu stare-n suflet Sa iti m... Citeste mai mult >>