Psalmul 124 - De n-ar fi fost Domnul...

De n-ar fi fost Domnul cu noi în vâltoare,
De n-ar fi fost Domnul, puternic şi mare,
Cu noi din pierzare atunci să ne scape
De n-ar fi fost Domnul Slăvitul, aproape...

Să spună acum Israel, să ne spună,
Să nu-şi lege gura nici vorba lui bună;
De n-ar fi fost Domnul în tabăra noastră
Prin volbura neagră, în ora sihastră...

Când s-au ridicat toți duşmanii de-odată
Cu ură demonică, ură-nfocată,
Ne-ar fi înghițit în vârtejul de ape,
Când valuri cumplite erau să ne-ngroape.

Bulboane de râuri pornite în pripă
Au vrut să ne-nghită-n a morţii risipă
Talazul năpraznic cu nemernicie
S-a vrut un mormânt de puhoi să ne fie.

Dar slavă în veci, şi în veci preamărire,
Slăvitului Domn ce ne-a scos din pieire...
Căci El n-a lăsat să ne prindă duşmanul,
Şi nici să ne rupă-n bucăţi buzduganul.

Cum scapă gazela din colții de fiară
Şi n-o mai ajunge nici labă, nici ghiară;
Cum scapă o vrabie slabă şi mică
Din laţul prinsorii când laţul se strică,

Aşa ne-a scăpat şi pe noi Salvatorul
Când ne-ameninţa pătimaş vânătorul.
Da, laţul s-a rupt ca un coş de nuiele,
Şi noi am scăpat din cătuşele grele.

O, Doamne, doar Numele Tău ne mai ţine,
Şi sprijinul nostru e numai în Tine,
În Tine, Acel ce grăindu-Ţi Cuvântul,
Făcut-ai şi cerul înalt şi pământul.